Și nu-mi ucid inorogul

[Monica Pester]

M-am oțelit în sinea-mi și am țintit cătarea

Cu buza tremurândă și ochii viforoși

Am tras în aer însă, mi-era destul cărarea

Să fugă inorogul în munții calcaroși

Întoarce capu-alene, privirea-i mă inundă

E Zeus din povestea Olimpului de foc

Ochiul care mă-ngheață, se zbate o secundă

C-o stranie durere ce mă aruncă-n joc

Iar valul de iubire de dinlăuntrul firii

Ce se pornește numai când glasuri se aud

De păsări dinspre vânturi ce se opun privirii,

Pleznește dintr-o dată, din nou în verde crud

Și din cupola bolții torente  de-artificii

Străbat cuirasa-n care mă ascunsesem iar

De-aș fi străin în viță, străin în sacrificii

M-aș prăbuși în umbră de zâmbet glaciar

Dar vinul iar mustește în sângele-mi fierbinte

Și-mi spumegă în gleznă dorința de colind

Când norii scot și aburi din cele oseminte

Ce își închid și cripta, pe margini adormind

Mă scol cu forța-n umeri și cu săgeata pusă

Și-mi iau iar azimutul, de data asta trag

Sunt Artemiza-n trup, de inorog sedusă

Și iar îmi secer umbra în zbor de bumerang . . . 

Monica Pester

[Mihaela Popa]

m-a atins versul de final

"Dar pentru-a câta oară lovesc cu-n bumerang . . . "

[Monica Pester]

Mulțumesc cu drag, părerea dvoastră  este  stimulativă, dle Alexandru B.  Dacă-mi este permis, aș avea rugămintea să scrieți comentariile sub alt font, 14pt de exemplu. Mi-ar fi mult mai ușor să citesc. Sper că nu e supărare  !

[bolache alexandru]

Dorința de colind pe tărâmul poeziei razbate cu forță din punctul meu de vedere, plesnește dintr-o dată că să zic așa. Ai țintit bine cărarea probabil datorită ochilor viforoși și nu buzei tremurânde.