- doamnei Gina Zaharia -

 Forma lacrimei, depinde de golul din ea.

Văd tăcerea ta îndepărtându-se de ora zero

Crima de la ora zero, scriu despre asta

Şi uşile de la ascensoarele cuvintelor

Se închid şi se deschid muzical.

Ce vârstă ai putea avea îndeajuns de pură

Pentru ca visul să-ţi guverneze

În mod natural aşteptările aici

La marginea unui oraş ?.

Cineva a comis crima, cineva ştia

Să facă un poem din căderea unei frunze

Şi dintr-un cutremur, dar acum începe

Să uite, să lase noaptea partea de sus

A melancoliei sale pentru că

E luminată de lună. Versul tău

Nu mai vroia să trăiască din vânzarea

De adjective şi a călătorit ca un

Curier al ploii, ca o călăuză

A fulgerului, dincolo de mâinile

Şi ochii tăi, astfel văzând ce bucuros

E haosul şi cât de tristă armonia

Astfel văzând platina podurilor

Şi mersul spre livezi al străzilor

Astfel văzând seminţele reale

Ale numelor noastre şi multe

Alte feluri de flori care

Nu se scutură. Cuvintele care poartă

Amintirile ca pe nişte chei uzate

Plutesc peste toate străzile Buzăului

La capătul cărora se află teii

Asemeni unor pictori decoratori.

Sunt amintiri în spaţiu sau aşa

Se spune uneori, dar mai pot fi

Făgăduieli cubice şi multe alte forme

Ale purităţii aerului de primăvară

Care se vrea înălţător şi acum.

Citesc reverie albastră şi sunt

Amintiri în spaţiu, desigur numai dacă

Le putem denumi aşa, ele se deosebesc

De primenirea cuvântului, de repaosul

Relativ al păsărilor, de munţii gravi

Ca nişte oaspeţi. Eu mă aflu

Sub albastrul reveriilor

Acestor amintiri, ori acestor cuvinte

Care poartă amintirile în toate

Gesturile care înfloresc

Şi se reântorc la începutul lor.

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 15, 2013 la 10:44am

Nu cred că noi am înţeles greşit. Noi am înţeles doar ceea ce scria în poezie, ceea ce avem prilejul de a citi: o dedicaţie cu nume şi ce a urmat. Nu avem de unde se ştim intenţiile tale, Trandafir Simpetru. Dar totul e bine când se termină cu bine.

Comentariu publicat de Trandafir Simpetru pe Februarie 15, 2013 la 10:00am

M-aţi înţeles greşit nu este vorba de nici o dedicaţie ci de o cuprindere a cărţilor Ginei Zaharia în scrierile mele care fac parte din viitoarea mea carte EU, CEL CARE NU VĂ UITĂ.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Februarie 14, 2013 la 8:44pm

Când facem un cadou, ne asigurăm că acel cadou e în regulă.

Forma lacrimei > Forma lacrimii

La marginea unui oraş ?. > La marginea unui oraş?

reântorc > reîntorc

Te felicit că ai renunțat la prima variantă a dedicației.

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 14, 2013 la 8:15pm

M-a surprins această dedicație, nu prea sunt obișnuită cu asemenea gesturi, însă lejeritatea cu care lași ideile să alunece îi dă valoare.

Am observat, din poemele anterioare, că ai multe amintiri legate de orașul Buzău, sau poate doar imagini literare create pe marginea unei idei, ca în poemul de față.

Ai amintit de două dintre cărțile pe care apare numele meu. Mă voi referi la Reveria albastră: am scris acele poeme cu dorința de a fi la înălțimea picturilor postate de artistul Mihai Cătrună. Așa cum reiese din comentariile Sofiei, proiectul s-a desfășurat aici, de-a lungul a șase luni de zile.

În ceea ce privește poemul, iau Forma lacrimei ca un simbol al zborului prin cuvinte, ca o revelație a pașilor prin orizonturile poetului.

Cu prietenie,

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 14, 2013 la 2:01pm

Incursiune în parte, prin opera Ginei Zaharia. Şi noi o preţuim pe această romancieră de acţini poliţiste şi poetă remarcabilă. Mai cu seamă că am fost părtaşi al proiectuilui ''Reverie albastră''. Cartea a luat fiinţă sub ochii noştri, prin talentul a celor doi membri, ai site-ului: Mihai Cătrună - grafician şi pictor, şi Gina Zaharia, de data aceasta poet.

Îţi las link-urile unde te poţi edifica despre formarea acestei cărţi.

http://insemneculturale.ning.com/group/proiectele-noastre/forum/top...

http://insemneculturale.ning.com/group/proiectele-noastre/forum/top...

Cu prietenie, Sofy!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog NU a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog NU a lui Ana-Maria Butuza
cu 48 minute în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Ana-Maria Butuza
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eternitate a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog PE MUCHII DE DILEME a lui Corneliu Neagu
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor