Mă-ntorc ca soarele în zori
Când se ridică dintre nori,
Mă-ntorc din când în când în sat,
În satul meu îndepărtat,
Și mă așez lâng-o fântână
Cu zid din piatră și țărână,
Și ore-ntregi nu mă ridic
De teamă vraja să n-o stric.
Mai trece câte-un căldărar
Cu pasul liniștit și rar...
De unde vine, un’ se duce
Să-și plimbe-n brațe sfânta cruce
Știe doar el, eu tac și-ascult
Inima clipei de demult,
Inima satului din care
Ne-a împărțit câte-o cărare
Și-o iau cu mine peste tot,
Că doar așa mai simt că pot
Să-not ca peștele-n ocean,
Eu, veșnic fiică de țăran.
Adaugă un comentariu
Dinca Valerian, Ada Nemescu, Corneliu Neagu, Valeria Merca, vă mulțumesc!
Superb. Am rezonat cu emoția transmisă. Să fii "Fiică de țăran" este un privilegiu, dar și un drag moment de lectură!
Deși am perceput diferențe de silabe în măsura versurilor, poezia curge frumos și își păstrează vraja pe care autoarea vrea să o treacă intactă, din strofă în strofă...Și chiar reușește! Gând bun din partea mea, cititorul!
Emoţionant de dulce şi firesc!
*De unde vine, un’ se duce
Să-și plimbe-n brațe sfânta cruce
Știe doar el, eu tac și-ascult
Inima clipei de demult*
cu drag, aDa
Locul de origine isi lasa amprenta asupra fiecaruia - Ne-a împărțit câte-o cărare-. In masura in care aceasta amprenta devine o legatura fara de care nu te simti intreg, intoarcerea la radacini este necesara si reconfortanta. Am citit cu placere.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE