femeia din calendar

[gina zaharia]

curios câți profeți mi-au spus nu te atinge

de acel țărm

poartă răni otrăvite

cusute cu fire de nopți  ploioase

ucide în somn și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii

 

ei bine fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării

am închiriat un naufragiu

o furtună pe cer înaintea duminicii

și două priviri

 

m-am prefăcut că-i trăiesc nopțile

pe nisipul trecut prin ultimul cântec de zori

ceva se lipea de suflet mă amețea mă îmbăta mă încătușa

era al doilea eu limpede și demn

îmi spunea să nu mă grăbesc

că mă va elibera în celălalt destin

 

niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii

aveam impresia că cineva plimbă scoicile

de pe o corabie pe cealaltă

acum știu

este ea - femeia din calendar

din când în când face inventarul orbilor

și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm

 

atunci se mai dă o sentință dragostei

într-un impuls nebunesc

pe inima prizonierei

 

[Sofia Sincă]

O poezie strălucitare cu iz de poveste, fermecătoare prin fond, învăluită într-o aură narcotică, prin fantasme pe care le doreşti fără capăt.

Admirabil!

Mi-a făcut plăcere deosebită s-o recitesc, Sofy

[chindea maria elena]

Câtă vreme suntem în dualitate - doar prefaţa iubirii vom cunoaşte! Femeia din calendar îşi va întregii alfabetul respiraţiei doar topită-n inspiraţia androginală a întregului, unicului! Cu drag, Gerra