O broască

Fără cască

Deşi avea ce apăra

(Ochi, urechi, gură)

După cum spuneam

Nu purta

Armură,

Până când, întâmplător,

(Sau poate nu,

Bănuim noi acu’)

Află, pe un ponor,

O vizuină

Uscată, divină…

Ce aparţinuse cândva,

Cuiva,

Nici naiba nu mai ştia…

Oricum, ea susţinea

Că era de-a lu’ mătuşă-sa.

Şi cum nimeni nu a contestat-o,

Ba, dregătoria, chiar a lăudat-o,

Cu greu s-a strecurat, înăuntru, mititica,

Fiindcă uşa de la intrare era atâtica

(Dovadă că şi pe înaintaşă

– Avară pătimaşă –

O bântuise, cumva, frica).

Abia se aşezase la vânătoare,

Cu ochii bulbucaţi – cum ştim că-i are –,

Că pe acolo şi trecu un limax

În diplomat, cu-arhivele din fax…

Ageră-n gândire,

Cum îi stătea-n fire,

Măiastră, limba şi-a aruncat,

Şi, cu discreţie, l-a ingurgitat…

Au urmat

Un gândac, o lăcustă…

Fiinţe exotice – un calmar, o langustă…

Chiar şi o rudă de-a sa – un mormoloc,

Lipsit de noroc,

Fiindcă ieşise, ca nărodul, din lac,

I-a fost, dumneaei, pe plac…

Mâncând tot ce-i cădea în zonă

(Ba se plângea de viaţa-i cazonă!)

Nu observa

Că tot creştea

Şi n-ar mai fi putut să iasă

Din casă.

Nemaifiind văzută-n lume

Unii spuneau, anume,

Că, din aroganţă,

E-ntr-o perpetuă vacanţă.

Alţii, uitând de uşa mică,

Pariau că doar din frică…

 

Morala:

Cum nici la fabule nu-s iscusit, inteligent

La Fontaine lăsându-mă demult corigent –

Îi rog pe cititorii mei

Să cate vreo morală… cu scântei;

Eu mă apuc s-aştept să crească pe casă otava…

Poate atunci o văd pe broască la… Jilava.

Vizualizări: 293

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ana Ardeleanu pe Noiembrie 27, 2016 la 1:55pm

Am apreciat!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 26, 2016 la 9:49pm

Să nu iasă cu scâtei, conform Ordinul nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, pot să tai otava? 

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Noiembrie 26, 2016 la 9:23pm
Îmi place, aveți umor! Penală broască :)! Morala mea, parafrazând, fiecare broască pe limba ei piere :)!
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 26, 2016 la 10:42am

Am citit cu zâmbetul pe buze... Morala? Poate morale vrei să spui... De la mătușa Tamara, la Chioveși, de la aroganță la pocăință mascată sau la sfânta lege.

Îmi place teribil construcția! E veselă, ironică, satirică, delicată și corectă. De! Făcută de cel căruia nu-i scapă nimic, nici un puncticel, o liniuță sau o virguliță pusă aiurea.

Admirație maximă și mai aștept. Poate un volum... de ce nu?

Sofy

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog M-am îndrăgostit... a utilizatorului Simona Dobrin
"o poezie candida si luminoasa. amor este un cuvant vechi, da un aer vetust - nu este singurul text…"
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog M-am îndrăgostit... a lui Simona Dobrin
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin

Valenta: aprilie-i dus

                                                  aprilie-i dus -                       el ne-a…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața (și streașina căzută) a utilizatorului Maria Mitea
"Mulţumesc pentru mi-ai facut loc pentru postarea Valentei lui april’ miezul primaverii!"
cu 15 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața (și streașina căzută) a utilizatorului Maria Mitea
"Excelent, Maria! Voi reveni cu alte vorbe printre vorbele tale..."
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Viața (și streașina căzută) a lui Maria Mitea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Am învăţat o pasăre a lui Mihai Katin
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Sămânţa, copacul a lui Stanescu Valentin
cu 17 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ~ ~ Río Abajo Río ~ ~ a utilizatorului Maria Mitea
"Un joc de semne și simboluri cu un titlu ce sare-n ochi.           …"
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog destinație a lui nicolae vaduva
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Pe drum de obidă și sare a lui Calin Tina
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe drum de obidă și sare a utilizatorului Calin Tina
"joia rămasului bun parcă nici timpul, nici locul, nici motivul nu poate justifica…"
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Teren viran a utilizatorului Costel Zăgan
"dovada că este important ceea ce spunem, dar și cum o spunem  - aDa"
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: venea poştaşul a utilizatorului Stanescu Valentin
"De acord cu toate comentariile frumoase. Poștașul este un simbol al așteptării parfumate când…"
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Distant a utilizatorului Amanda Spulber
"Frumoase versuri, împletite meșteșugit, melodioase în cadența lor studiată... mi-a…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Distant a lui Amanda Spulber
cu 19 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Am învăţat o pasăre a utilizatorului Mihai Katin
"Fragilitate și profunzime mascate în zborul unei păsări nemuritoare. Iubirea nu are termen de…"
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Am învăţat o pasăre a lui Mihai Katin
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ~ ~ Río Abajo Río ~ ~ a utilizatorului Maria Mitea
"~ şi încă nu se văd... cuvintele,             …"
cu 19 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prima Noapte de Dragoste a utilizatorului Dacu
"Un poem scris dintr-o stare pură, inocentă,  ” L-am simțit ca pe un Sfeșnic”…"
cu 20 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor