Făra introspecții

[Monica Pester]

Libertatea Sinelui este chiar unirea cu Sinele.

Este momentul în care știi că Dumnezeu,

acea particulă omniprezentă este mult mai mult.

Dumnezeu suntem noi, parte din El

care ne înglobează pe fiecare.

- După chipul și asemănarea Lui -

nu este o vorbă mitică, este un adevăr științific.

Noi însă, traversăm eternitatea cu nepăsare,

ochii de-abia ni se deschid.

Ne ferim de introspecții 

pentru că ne e teamă de necunoscut.

Ne e teamă de noi înșine,

de ce am putea găsi înlăuntrul nostru.

Ne e teamă de liniște, deși o dorim,

Ne teamă de lumină, chiar dacă spre ea năzuim.

Cu întunericul ne-am obișnuit.

Sinele nostru s-a ascuns într-o nișă a sufletului

și așteaptă Judecata de apoi.

Dar, noi ne judecăm singuri,

punându-ne ziduri peste ziduri.

De  ce ne-am naște dacă nu am muri în final ?

Moartea este cea mai secretă coardă a ființei noastre,

numai că, nimeni nu caută să o înțeleagă,

toți o așteaptă doar.

Iar așteptările sunt atât de scurte . . . 

( o simplă cugetare, un poem-eseu sau ce ?)