eram trei acasă 

toți doamne eram și mama ne număra în fiece seară

pentru liniștea ei sufletească 

încă eram 

dorului de ducă nu-i ieșiseră mustățile 

sub pătura aceea caldă încă mai aveam nopți

și vise de lăsat

decembrie era alb până-n măduva zilelor

bătrâna ne aștepta și ea cu ce mai avea prin casă

ne lustruia zmeii și-apoi îi punea la uscat

pe marginea timpului 

să nu se piardă culorile

noi abia așteptam ca cerurile să se deschidă

vârful dealului ne așeza aripi pe spinare 

era imposibil să nu te crezi Dumnezeu

mai ales atunci când fulgii transformați în lacrimi

se linișteau pe gene

nu mai știam cine plânge 

cerul 

noi 

bătrâna

nu eram internauți n-aveam telefoane smart nici televizoare hd

creșteam în haine strâmte și împărțeam ciocolata-n trei

pe atunci fericirea dădea buzna nu băteam la ușa 

era peste tot

s-au mai rotit ceasurile și mama a început să ne numere mai rar  

apoi deloc

când a văzut că liniștea se auzea mai tare decât noi

a început-o  iar

de data aceasta ne număra în gând 

iar bătrâna răscolea zmeul în sobă 

tăcând și tăcând 

marginea timpului avea să se rupă

Vizualizări: 105

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Carmen Ștefania Luca(Odin) pe Decembrie 14, 2014 la 10:14am

Da, pentru că e parte din mine! Mă bucură faptul că ai văzut acea parte! 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 14, 2014 la 10:11am

Sensibilizator! Multă sensibilitate, încât lacrimile vin singure, ca un balsam spre a completa simțurile! Ce frumos ai spus totul, Carmen!

Nu vreau să mai spun altceva, decât să simt vibrațiile.

Felicitări!

Sofy

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Lui nicolae vaduva i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (10) a lui Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului nicolae vaduva îi place postarea pe blog De un albastru nesfârșit... (pantum) a lui Valeria Merca
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Tracică a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Homo deus (v)est a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Homo deus (v)est a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când nu vom mai şti a utilizatorului Mihai Katin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog mișcări greșite a lui Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog mișcări greșite a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cerneala de astăzi a utilizatorului gina zaharia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Et in Arcadia ego a lui Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Et in Arcadia ego a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Căpitanul orb a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căpitanul orb a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (49 - 51) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haiku (48) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 4 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a lăsat un comentariu pentru Olga Alexandra Diaconu
cu 5 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inutil a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 10 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căpitanul orb a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 11 ore în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul e o cuşcă ambulantă a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 12 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor