ce albă-mi sămânța de plop...

[gabriel cristea]

plutesc din corole de soare
șoptit cu-adiere de vânt
ce nalt și frumos e văzduhul
pământul ce mic și plăpând...

sămânța mi-o port ca un faun
pe-albastre poteci printre nori
străfulger vârtejuri de aer
s-ascund transparente comori
îmi legăn pe frunze vibrânde
nervura adusă de zbor
și gândul mi-aștern peste pietre
umil transcendent și ușor
sfârșirea mi-o caut în iarbă
găsind printre luturi un loc
ce-adânc și obscur e oceanul
ce albă-mi sămânța de plop...

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru comentarii, sugestii și aprecieri!

[Lidia Pervu]

Imagini care m-au rapit de la primele versuri!Minunat, Gabi!

[Chris]

foarte frumos!

[Mihaela Suciu]

Eu nu mă împac cu titlul ,,ce albă-mi sămânța...'', după ,,mi'' nu vine verb?

[Rădița Răpeanu]

"Ce albă-i sămânța de plop", ar accentua și ușura totodată lingvistic concluzia!
Mi-a plăcut maxim!

[Valeria Merca]

Melodios, armonios; construcții poetice inedite. 

Am simțit ritmul amfibrahic, încă din titlu! :)

O încântare!

[Sofia Sincă]

În căutarea eternității?

Sămânța ce nu dispare, în jocul cu timpul, cu spațiu, cu destinul, risipind în drumul său firimituri ce doresc continuitate. Pentru cei ce știu a le culege.

Frumos, frumos, inteligent și meditativ.

Sofi

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Și ce frumos omagiu și-a adus plopul! Minunat, Gabriel! 

[Dinca Valerian]

Felicitari, 'ce albă-mi sămânța de plop' mi se pare o formulare de apreciat. Pentru consecventa as indrazni sa sugerez 'sămânța-mi o port ca un faun' , 'și gândul-mi aștern peste pietre' sau 'sfârșirea-mi o caut în iarbă'.  Si poate o rima mai buna la 'plop' in ultima strofa. Oricum, 'placandu-mi, am citit si aplaud'.