Fost-am doi, ca-ntr-o poveste

Încâlciţi în aşteptări,

Tu n-ai prevăzut finalul,

Eu am ocolit cărări,

Dragostea – ca frunza-n toamnă

S-a uscat plesnind de ciudă

Şi-nspre bruma de pe urmă

N-ai întins măcar o mână.

Singuratică făptură 

N-am ştiut să fac un pas…

Între noi vârtej şi spume

Şi banalul – bun-ramas.

 

 Am cedat nefericirii

Strânşi în colţii ei câinoşi,

Dezgolindu-ne de viaţă,

În iubire – zdrenţuroşi

Eu mi-am sugrumat fiorul,

Tu ai semănat dispreţul

Pasiunilor ce-n transă

Îşi curmau bolnave – sensul.

Şi cum vina se împarte

Uneori la întâmplare,

Te-ai gândit că numai zborul

Ar fi calea de salvare.

 

Cum ne-am profanat altarul

Cu o dragoste-n ruină,

Când puteam aprinde jarul

Strâns în vatra de lumină?

Ne-ar fi scânteiat destinul

Şi-n a lumii catedrală

Am fi sugrumat blestemul

Şi-a trăirilor sminteală.

Dar acum, străini şi singuri,

Doi păgâni şi-un sacrilegiu,

Între patimi şi orgolii

Suntem umbre-ntru-n cortegiu.

 

 

 

Vizualizări: 172

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 7, 2017 la 6:46pm

Cum ne-am profanat altarul

Cu o dragoste-n ruină,

Când puteam aprinde jarul

Strâns în vatra de lumină?

Vatră de lumină e poezia ta, Angy! Păgânii și-au pregătit bine locul!

Admirație,

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 7, 2017 la 4:29pm

Abuzezi de linia de pauză „–” (cratima mare). Cu ea, de obicei, realizăm expresii şi construcţii fără predicat (de exemplu: „În faţa mea – marea zbuciumată!”). Deci anunţă lipsa predicatului verbal ori a verbului copulativ. Dacă sunt două, ţin loc de paranteze (de exemplu: „În seara aceea – era dulcea lui zăbavă – terminase de buchisit foaia din calendarul de perete.”).

bun ramas > bun-rămas  

Temă (cam) bătătorită.

Cât despre rimă...

da Coza

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Mai 6, 2017 la 8:18pm

....așa se călește oțelul inimii Angy, prin investiții falimentare - până domesticim toate literele alfabetului iubirii, sângerăm vieți în recluziune.... da om dovedii noi până la capăt, când vom deveni însăși strălucirea! Mie mi-a sunat bine - nu-s specialistă în vers clasic!

Cu drag 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 6, 2017 la 9:50am

Un cântec trist, declin sufletesc, declinul iubirii.

Poezia sună bine ca ritm, rima însă este deficitară.

Am citit cu plăcere,

Sofy

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Mai 6, 2017 la 8:12am
Atât de trist... dar melodios ca toate poeziile dumneavoastră!
Comentariu publicat de Laura H. pe Mai 6, 2017 la 8:02am

Tare frumoasa aceasta poezie, doamna Angelina, mi-a placut mult. Felicitari!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 6, 2017 la 12:12am

Cum ne-am profanat altarul

Cu o dragoste-n ruină,

Când puteam aprinde jarul

Strâns în vatra de lumină?

Ne-ar fi scânteiat destinul

Şi-n a lumii catedrală

Am fi sugrumat blestemul

Şi-a trăirilor sminteală.

Dar acum, străini şi singuri,

Doi păgâni şi-un sacrilegiu,

Între patimi şi orgolii

Suntem umbre-ntru-n cortegiu.

Respect pentru versul tău  puternic, Angi!

drag,

 

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 2 ore în urmă
Pictograma profiluluiHerghelegiu Rada i-a dăruit un cadou utilizatorului Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 7 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prințesa părăsită a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prințesa părăsită a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Prințesa părăsită a lui Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 16 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 21 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 21 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Poveste cu sfârșit a lui Alina Ilie
cu 22 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 22 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog cântec de pierzanie a lui Tudor Cicu
cu 23 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 23 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fotografii a utilizatorului bolache alexandru
cu 23 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor