Fost-am doi, ca-ntr-o poveste
Încâlciţi în aşteptări,
Tu n-ai prevăzut finalul,
Eu am ocolit cărări,
Dragostea – ca frunza-n toamnă
S-a uscat plesnind de ciudă
Şi-nspre bruma de pe urmă
N-ai întins măcar o mână.
Singuratică făptură
N-am ştiut să fac un pas…
Între noi vârtej şi spume
Şi banalul – bun-ramas.
Am cedat nefericirii
Strânşi în colţii ei câinoşi,
Dezgolindu-ne de viaţă,
În iubire – zdrenţuroşi
Eu mi-am sugrumat fiorul,
Tu ai semănat dispreţul
Pasiunilor ce-n transă
Îşi curmau bolnave – sensul.
Şi cum vina se împarte
Uneori la întâmplare,
Te-ai gândit că numai zborul
Ar fi calea de salvare.
Cum ne-am profanat altarul
Cu o dragoste-n ruină,
Când puteam aprinde jarul
Strâns în vatra de lumină?
Ne-ar fi scânteiat destinul
Şi-n a lumii catedrală
Am fi sugrumat blestemul
Şi-a trăirilor sminteală.
Dar acum, străini şi singuri,
Doi păgâni şi-un sacrilegiu,
Între patimi şi orgolii
Suntem umbre-ntru-n cortegiu.
Adaugă un comentariu
Rogvaiv, mereu drag semnul tău!Mulţumesc!
Mulţumesc, ReGină! E una din poeziile cu care am participat la Mizil şi cred că celor din juriu le-a plăcut.
Domnule da Coza, o fi bătătorită calea, dar mie îmi place şi aşa! Vă mulţumesc!
Doamnă Maria Chindea, mi-aţi adus multă lumină în suflet! Vă mulţumesc!
Doamnă Ana, mulţumesc! Vă mai aştept!
Doamnă Sofia, atunci când scriu, las poezia să curgă, aşa cum vine ea... Important e pentru mine mesajul pe care+l las. Stiu că este deficitară rima, dar asta e! Vă mulţumesc!
Nikol MerBreM, mă bucură popasul făcut!
Laura, mă bucur! Mulţumesc!
Doamnă Valeria, vă mulţumesc! Este foarte importantă pentru mine părerea dumneavoastră!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE