uite
stau aici la marginea mării
cu gânduri mari
cu visuri mari
cu doruri tot mai mari
dacă mi-aș întinde brațul drept
către cer
cerul mi-ar săruta degetele
aș putea crede că ești tu
dacă mi-aș îngropa brațul stâng
în nisip
plaja m-ar îmbrățișa fierbinte
aș putea crede că ești tu
dar n-am să-mi dăruiesc
niciun refugiu din acesta smintit
pentru că tu ești doar eu
încă dinaintea veșniciei
uite
rămân aici lângă ultima mare
cu ochii mari
cu lacrimi mari
atârnat între lumi
de o unică întrebare
singurătatea mării
e totuna cu marea singurătate?
Adaugă un comentariu
Interesant şi totuşi refuzat exil al poetului în fiinţa iubitei!
Drag,
Nikol
O poezie fără obișnuitul vibrato.
da Coza
Impresionant și foarte interesant redate sentimentele de iubire, amintire, prețuire și singurătate. Esențele sinelui și enigmele sale...
Am citit și am admirat,
Sofi
Cred că DA! :) (cel puțin în poezie)
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE