De unde vii cu aripi larg desfășurate
Și rătăcești stingher în lumea mea străină
Pe care drum, pe ce poteci întortocheate
Tu neobosit le calci răspândind lumină?
Cine ești de porți pe cap cunună de măslin
Iar vremea dar si moartea tu le poți înfrânge?
Cum de răspândind lumină chipul Tău senin
Sfânta nemurire la suflete ajunge?
De voi încerca și eu la Tine să privesc
Și blânda strălucire-n suflet să-mi pătrundă
Cu slava Ta curată păcatul pământesc
Să-l stingi lăsând credința ca să se aprindă
Să fiu copilul Slavei neștiind înfrângri
Și marea de lumină să revărs din mine
Știu că nu voi fi nicicând mai presus de îngeri
Dar sigur am să fiu alăturea de Tine !
Marin Voicu
Adaugă un comentariu
Intenția lăudabilă, realizarea modestă!
şi eu cred că ar trebui finisată poezia, are scăpări de ritm
Cu sens religios, o poezie.
Tot cu ritm scăpătat pe ici pe colo și cu exprimare deficitară, Multe gerunzii - mai ales că fac să șchiopăteze ritmul și sintagma ca să nu este poetică. Ajunge, credința să se aprindă. Desigur nu dădea bine la ritm, care și așa este întrerupt de gerunziul lăsând.
Am citit,
Sofi
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
ADA NEMESCU - poetă
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE