''De-nchiriat: patru camere goale''

[Dumitru Ichim]

DE-ÎNCHIRIAT: PATRU CAMERE GOALE

 

Străina

locuia în mine.

Unde-ar putea locui o străină

decât într-un străin?

De-ar fi să trăiască

în aerul curat din grădină

ar fi o ceapă

ce se îmbracă în rochii de crin.

 

Într-o zi în ziar,

fără să știu,

a postat un anunț,

la rubrica despre javre pierdute

și convenabile nunți,

cu litera minimă:

''Închiriez patru camere goale.

Telefonați seara

și-ntrebați de Inimă,

sau Inimioara.''

 

De aici a-nceput

drum de necaz fără vină,

și mesageria telefonului plină:

- Camerele tale nu au ferești

de n-a locuit înainte

nicio femeie să o iubești?

- Nu, niciodată,

ci doar o străină

cu fantezie de morse

dactilografiată-n

peretele meu.

- Dar nici Dumnezeu,

după ce și-ar fi aprins

felinarul, steaua și fragul

nu ți-a trecut pragul

singurătăților să depănați mosorul?

- Nu, că Preabunul

locuiește în cuib cu lăstunul,

dar sub pat

are ascuns-o lădiță

cu moșteniri, ipoteci, testamente

toarse în buchi de peniță,

iar din ceară - smochina

pecete.

- Deci ai o străină,

stăpână pe-a ta străinie,

ca pe-un iaz

vârful de munte, înaltul,

dar unde îți este odaia

de somn și trezvie?

- Mereu sunt în altul,

niciodată în mine -

șlefuitor

de cârlige, zăvoare, lăcată.

Odată

într-un salon m-am întâlnit

cu îngerul meu păzitor.

În loc de aripă albă,

aruncase pe el un halat

și l-am auzit

șușotind cu surorile-n șoapte

ca o noapte

ce-și adoarme o rază

pe coapse de oale:

- Străinul a fost atacat

de cea  cu anunțu-n ziare

că-nchiriază

patru camere goale.

 

 

 

 

 

 

 

 

[Dumitru Ichim]

O sa-i cumpăr tabletă... :))  Mulțumesc, Mihaela!

[Dumitru Ichim]

Da, m-au operat și mi-au pus un arc (stent)...   :)) Mulțumesc, doamna Sincă?

[Mihaela Suciu]

Nu, niciodată,

ci doar o străină

cu fantezie de morse

dactilografiată-n

peretele meu. - Sper să fie prietenoasă străina, eventual îi luați ceva mai modern: iphone! Sănătate!

[Sofia Sincă]

Biata inimă... însingurată. Derutată de sentimentul singurătății inima simte doar frica, fiind condusă de toleranţă... acceptând cu nonșalanță vise pierdute, neputinţe, brize decolorate... Percepem vibrația ei totuși... dar și a poeziei.

Și, și inima a închiriat ceva până în final? Măcar sănătate?

Cu deosebită prețuire,

Sofy

[Dumitru Ichim]

PS Această poezia mi-a pus-o doctorul cardiolog ( cel care m-a operat) la dosar :))