Deşerturi sublunare

[Trandafir Simpetru]

Ploaia parcă s-a oprit, iar trenul s-a dus

Ah, dintr-o dată, liniştea. Tac.

Ca un perete, nemişcat tac. Vai, cum

Am condus-o în grabă, loc în vagon

Cum i-am găsit, iar ceaţa, peste Brăila

Plutea , şi acum, în altă parte să fug.

O  plimbare ?, cine vine dintr-acolo

Să-mi vadă ochii din buzunare ?

E vântul, doar vântul şi privighetorile

Nu mai cântă, păcat, zadarnic scormonesc

Amintirea, ploaia s-a dus, trenul s-a dus

S-a dus şi s-a dus chiar şi iubirea

Din poemele mele. Înfloreau salcâmii

Când citeam amiaza omului cu felinar

Atunci când mi-am aprins toate degetele

Zece făclii fumegânde am trimis

Să-ţi bată în geam, înainte de cântatul cocoşilor

Flori albe de salcâm îmi cădeau din păr

Zece flăcări albastre vedeam

Depărtându-se-n vânt, şi eu aşteptam

La mijloc de pădure frunzele

Numelui tău, venirile tale pline de poezie

Ca un aşternut alb îmi era la picioare

Aşternut alb îmbrăcase peisajele

Aşternut alb erau versurile în priviri

Cocoşii au cântat de mult a treia oară

Degetele-mi aprinse s-au stins

De atâtea bătăi (s-au întors înfrigurate

Negre, zece cioturi de scrum)

Ţi-ai adunat florile singur

Flori albe de salcâm şi cu faţa

Spre răsărit, am strigat numele tău.

Cu părul despletit, cu lumânările

Degetelor aprinse, alerg prin pădurea

Numelui tău. E atâta verde în mine

Că albul pietrei se înmoaie

Între două lacrimi, lumânările ard

Până la ultimul strigăt şi vai

E aşa de moale iarba în amiaza

Omului cu felinar, îmbătat

De cântecul greierilor, nu mai găseşti

Cărarea, nu mai găseşti drumul

Spre margini, spre nisipul templului tău

Templu de scoici, templu singuratic

Undeva între două aripi de pasăre

Picioarele au prins rădăcină

În poemele tale, în pământul tău

Mâinile s-au încolăcit de frunzele tale

Pleoapele mi-au rămas agăţate

De ramuri, şi mi-e teamă, vai

Mi-e aşa de teamă de culorile toamnei

De ploile ei, când pădurea şi greierii

Şi iarba şi ramurile, se vor usca.

-

[Sofia Sincă]

Mult vers... unele de prisos, altele repetiţii, poezia stufoasă. Multe pronume personale şi de tot felul. Din această poezie eu aş face două. Apoi şi punctuaţia trebuie corectată.

Exemplu:

''Înfloreau salcâmii; Flori albe de salcâm îmi cădeau din păr; Flori albe de salcâm şi cu faţa''; ''E aşa de moale iarba în amiaza; Şi iarba şi ramurile, se vor usca.''

apoi:'' am strigat numele tău, Numelui tău, templului tău, În poemele tale, frunzele tale, pământul tău,  De ploile ei ''.

În orice text, fie poezie sau proză, repetiţiile care nu sunt considerate figură de stil, deranjează şi scad valoarea textului. Dar asta este doar părerea mea şi nu eşti obligat să o iei în considerare.

Cu prietenie, Sofy!