curgeri

[Dinca Valerian]

până la baba marica apa asta a noastră

mângâia albia cu sclipiri de catifele curate

ea nu era de prin partea locului

oamenii vorbeau

că ar fi venit dinspre deal

acolo lumea se arăta mai bine pusă la punct

judecători și jandari

aruncau în apă vrăjitoarele de vii

căptușite strâns în funii

dacă nu se scufundau era semn de nevinovăție

a ajuns la noi rostogolită dintr-un val în altul

într-o dimineață

alegându-și greu viața din răsuflarea abia mișcată

oamenii au tras-o anevoie la mal

s-a aciuat la moară părăsită

înfășurând toate cărările într-un ghem de fiori

lumea o vedea cu vorbele pierdute

printre ițele unei limbi de nimeni înțelease

cu ochii mereu fulgerând roata morii

înțepenită în crucea nemișcată de timpuri

de la o vreme

apa glodenilor și-a părăsit limpezimea

câțiva chiar o văzuseră 

schimbându-și curgerea înapoi

nimeni nu știe când si cum s-a prăpădit băbăreasa

dintr-odată

alunecând pe ceața de lângă roata morii 

a ieșit una mai tânăra doar straiele aceleași

venită pe tulburea de pe cine știe unde

și tot așa

pe ultima am apucat-o și eu

cea de-a șaptea 

zicea într-un asfințit la troița de la tâmneanu

că pe timpul nopții

moara va urca înspre deal

trasă de un stol de păsări albe

nimeni nu s-a oprit în drum să asculte

dimineața pe locul morii

tulburea făcuse un cot plin de răchite

sunt și acum

oamenii au căutat urme de păsări

n-au găsit decât un ou

altădată o lebădă

după cum alegea tulburea să curgă

[gina zaharia]

Ce de fenomene  în ținutul acela de basm! Tulburea sigur le-a cules într-un album. 

Dar ce poem bun! Să tot citești așa ceva!