Cuțit

[nicolae vaduva]

L-am văzut în calciul unui os,

L-am luat și lustruit cu mâna stângă,

Se zbătea o presimțire lângă tâmplă

Că-mi va fi în multe credincios.

 

Am dat de el în aschia ce sare

Din dunga unei pietre și l-am luat;

Mi s-a-ndoit în suflet un păcat

La pagina cu semne de-ntrebare.

 

Și-am scormonit apoi prin minereu;

Era acolo netedă chemare

A căutării zbuciumului care

L-a simțit o viață osul meu.

 

[Mihaela Popa]

condei magic, rană adâncă...

admirație!

[Chris]

frumos, haiducesc

[Ion Lazăr da Coza]

Aș mai lucra la prima strofă... 

Cântec de haiduc stelar.

da Coza

[Valeria Merca]

Profundă rană... de cuțit. În strofa I ritmul e coborâtor, în următoarele două este preponderent suitor. Poezia e minunată.

[Nikol MerBreM]

"Ş-aşa-mi vine câteodată/să dau cu cuțîtu-n piatră" :), al dumneavoastră merge până în os şi pare să doară. Mi-a plăcut!

(La ultima strofă parcă ar fi câte ceva. . . de exemplu, "la", "l-a"?).

[Mihaela Suciu]

Fiecare nouă postare e o surpriză ce-mi sare în brațe.
În strofa a doua, parcă îl văd pe Arthur luând Excalibur din piatră. Versul cu siguranță vă este credincios, e:
„ netedă chemare
A căutării zbuciumului care
La simțit o viață-n osul meu.”
În final... Cuțitul balanței mele analitice, sensibil la atingerea lui, se înclină iar spre poet: „Aveți pâinea și cuțitul! Rogu-vă, încă o felie de bucurie!”