Cu fiecare pas

[Adrian Erbiceanu]

Cu fiecare pas

 

Cu fiecare pas pe care-l fac

Un cerc se mai încinge la copac,

O clipă se ascunde sub obroc,

Un vad se strânge ca să-mi facă loc.

 

Din cât, pe lume, fost-a să adun,

O umbră se mai ține de zăbun,

Un gând se despletește irosit

În căutarea fără de sfârșit.

 

Cu fiecare pas, tot mai tăcut

Se pierde-n vise visul de-nceput,

Înșiruind printre firide reci

Nestinsul dor de-a adumbri poteci.

.......................................................

Și când credeam că totul este Tot,

Că n-a rămas fărâmă să socot,

Din neguri, glasu-ți m-a re-ntors, febril,

La dorul și la visul de copil.

[Mihaela Popa]

meditativ

[Chris]

frumos...

[Adrian Erbiceanu]

Asta am să și fac, după cum o să observați la următoarele postări. Mulțumesc!

[Adrian Erbiceanu]

Pentru prof. Ana Cîmpeanu,

Stimată doamnă,  sincere felicitări pentru nobila profesie pe care o exersați.

În rest, pentru a vă face o deschidere, și nu pentru a subvenționa o gâlceavă, părerea mea, referitoare la poezie - dacă îmi este permis să mi-o exprim - se apropie de cea enunțată de Lucian Blaga: ”Poetul nu este atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturală și le aduce în starea de grație”. (Discobolul, 1945, p. 32.) Iar Ion Biberi , făcând să vibreze aceeași strună, scrie: „Gândirea poetică stabilește, în același timp corespondențe între fapte disparate, aflate pe portative diferite ale lumii, legate prin dependențe neștiute de gândire utilitară, dar descoperite de intuiția vizionară a poetului, creator de imagini și metafore”. (Poezia, mod de existență, 1968, p.292). Și tot el, la pagina 305, scrie: „Poetul stabilește legătura originară cu realitatea universală, prin creația unui nou limbaj”. (Sublinierile îmi aparțin)

PS: Postez poezii pentru a fi citite. Am trecut de vârsta la care să mă intereseze laudele. Părerile dumneavoastră sunt oricând binevenite, dar, fără a fi greșit interpretat, vă aparțin. Vă aștept, cu intervenții, și la celelalte poezii pe care le voi posta!

[Adrian Erbiceanu]

Pentru Ana Cîmpeanu:

Textul a fost gândit cu minuțiozitate. Niciun cuvânt nu este gratuit. Părerile dumneavoastră sunt valabile dacă poezia este privită dintr-o perspectivă simplificată. După cum vedeți, nu este cazul. Mulțumesc!

[Adrian Erbiceanu]

În cuvântul introductiv la volumul aniversar „Limba română, poezia sufletului meu...”,

Ed. Mușatinia, Roman, 2020, dna Emilia Țuțuianu ține să menționeze:

„Timpul devine sub condeiul lui Adrian Erbiceanu tema primordială a universului său poetic. Creațiile sale încorporează elemente proprii ce izvorăsc din fondul ancestral de simțire românească trecute prin imperceptibilul balans al cumpenei Timp și Eternitate”.

Cu alte cuvinte, nu prea departe de ceea ce, sub o formă mai elevată, ați consemnat dumneavoastră. Mulțumesc!

[Sofia Sincă]

Timp, prin timp trăire melancolică a viselor ce alunecă pe raze ritm și rime. Desprinderea din vis cu înţelepciune şi autosugestie doare mai puţin, iar când se întrezărește o speranță doare și mai puțin.

O poezie frumoasă, bine alcătuită.

Am citit cu plăcere,

Sofi