Manifest pentru iubire

[Monica Pester]

Cred în fiecare boabă ce pulsează lângă mine

Cred în apă, cred în aer, cred în dragostea de Sine

Cred în Dumnezeul păcii și-al iubirii de aproape

Chiar de multe sunt doar șoapte, cred în tot și cred în toate

Prima latură a vieții am trecut-o-n necredință

Ce era o  cuantă arsă cînd ești plină de voință

Metaforele erau goale, seci, erau un mit

Iar limbajul tuturor de mult miez era lipsit

Și pe fiecare frunte se-ntindeau linii și unghiuri

Pentru fiecare gând se formau și alte unghiuri

Acum frunțile sunt limpezi, nu-i dovadă de gândire

Poate fi doar o tăcută trecere în amorțire

Sângerările oculte din vene imaginare

Le revendică aceia ce n-au nici o căutare

Însă dacă cercetezi în străfundurile lor

Găsești oameni speriați de ce-i amenințător

Ei vor însă-un pic de milă, să intri în bula lor

Te primesc fiindcă simt nevoia de ajutor

În speranța că prin boală vor fi mult mai protejați

Sunt în stare să admită despărțire între frați

Pentru-orgolioși și țepeni care stau între urzici

De le spui un adevăr, vezi că se-umplu de bășici

Eu-l e hiperbola ce nu-i lasă să iubească,

Doar pe ei. Însă ca suflet n-au decât o biată iască

Cei mai mulți sunt mediocri, fără țel, fără direcții

Au doar rame-n care nu-ncap acceptări sau obiecții

Viața lor e-o suprafață goală, lină, fără hopuri

Pe care trec blând, nu au lupte, nu au șocuri

Iar elita Conștiinței dinspre care parte vine ?

E secretul-inteligenței și-al cunoașterii de Sine

Este taina bine-ascunsă, păstrată în corzi de lire

Care ține Universul în balans. Și e IUBIRE .

Cred în cel care iubește, cred în dragostea divină

Cred în tot ce viețuiește, cred în tată, cred în mumă

Cred c-acest Pământ al nostru se salvează prin iubire

Și mă-nchin divinității că îl lasă să respire