cifra doi

[Stanescu Valentin]

                                

                                                             ‘‘Mi-au adormit şi apele şi plopii

                                                               aflaţi în amintirea unui vis…’’

                                                                             aDa Nemescu

 

               mi s-au uscat mestecenii şi plopii

          de când aştept timid să mi te-arăţi

     să-ncerc din nou încet să mi te-apropii

de gât ca un fular să mi te-agăţi

 

devreme e acum ca să fim blânzi

     cuvântul tău s-a risipit prin bezne

          iar mugurii de dor vor fi plăpânzi

               nu vor ajunge lujeri ’nalţi prea lesne

 

               purta-vom pentru-o vreme nostalgia

          ca pe o flamură către uitare

     cuvintele vor scrie elegia

şi învăţa-vom drumul spre visare

 

când paşii tăi vor reveni-ntr-o seară

     urcuşul va fi greu până la noi

          mestecenii şi plopii-or să tresară

               vor învăţa să creadă-n cifra doi...

[Stanescu Valentin]

Amanda, mulţumesc pentru că ai simţit o romanţă de toamnă în versurile acestea dintr-o zi specială. Cum se spune: ’’punct ochit, punct lovit’’ ai observat rapid lipsa unui ’’încet’’. Pentru că nu m-am ’’grăbit încet’’ ci rapid l-am pierdut pe încet din manuscris în laptop... Da, ai dreptate şi îţi mulţumesc. Nu ştiu cum să fac o corecţie pe text aşa că aici rămâne cum a fost...

[Denisa Curea-Popa]

O poezie plăcută! Bucurii vă doresc!

[Amanda Spulber]

Frumușică, melodioasă ca o romanță de toamnă!
Aici:
să-ncerc din nou să mi te-apropii
Aș spune:
Să-ncerc, din nou, încet să mi te-apropii
Pentru a aduce versul la măsura potrivită cu versul cu care rimează, dar e doar o sugestie.