Un sculptor a-nălțat pe-un soclu de lumină
Chipul tăcerii așa cum sufletul lui l-a văzut,
Când ziua-a fost, întunecată sau senină
Și șoaptele spre țărmul nerostirii au trecut.
Tăcerea, chip zidit din sute de cuvinte
Nedefinit în stânca unui gând răscolitor
Unde s-au dăltuit cândva aducerile-aminte,
De sculptori ce-au văzut trecutu-n viitor.
Tăcerea, plăcută femeie privindu-se-n oglindă
Când soarele își caută cărare printre nori,
Și-a rugat sculptorul neliniștea să-i prindă
Pe partea-ntunecata a tâmplei fără flori.
Un sculptor a-nălțat din versuri o tăcere
Pe-un soclu de lumină când visele s-au stins
Și-n singura oglindă cu cioburi efemere,
A pus-o să-și privească frumosu-i necuprins.
Adaugă un comentariu
Frumoase definiții ale tăcerii.
da Coza
Vers plastic, univers al iubirii, învăluite în meditaţii interesante curg descătuşate prin versuri suprinzător de frenetice.
Cu plăcerea textului, Sofy!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE