Să nu-ți ascunzi uimirile-ntre gene
Privește-mă cât încă pot visa,
Cum stânca florilor de colț așterne
Pe frunze armonia dintr-o stea.
Să fim pentru o clipă doi nebuni
Cu palmele-nrosite de plăceri
Și dintre mii de flori să mă aduni
Cu setea așteptărilor de ieri.
Pe coapse și pe sâni să se răsfrângă
În valuri mângâieri fără sfârșit
Și-n trupurile noastre să se strângă
Pădurile ce-n iarnă-au înverzit.
Chiar dacă viscolește printre vise
Atingerile tale-s primăveri
Și-n două lumi cu brațele deschise
Tu ninge-mă, iubito, cu plăceri.
Adaugă un comentariu
Mulțumiri pentru frumosul dăruit zilnic!
da Coza
Sentimente aprinse, fără acea melancolie obişnuită a lui George. Aici aflăm despre păduri înverzite, despre pasiunile plăcerii, despre nebunia iubirii. Ce frumos!
Încântător!
Sofy
Iarăși cerneală frumos colorată!
Admirație,
gina
Toată admirația! Treceți de la vers alb la clasic fără nicio dificultate.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2021:
© 2022 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE