Bucurie (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Cana

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

 

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

 

vin

vin în Cana Galileii ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin

[Tudor Cicu]

Când ai înțeles că nimic nu este în afara cuvântului lui Dumnezeu, nici bucuria, nici lacrimile, nici măcar atâtea aparențe care ne-ar arăta că suntem fericiți, nu sunt de ajuns să știi că nu mai ai nevoie să fii mântuit, fiindcă prin poezie ȘTII că ești mântuit, poetul o simte și o transmite și cititorului care odată cu poetul se simte poet și el. Cred că Lazăr da Coza realizase această stare de lucruri în ultima secundă a timpului și se topise în ea.