Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,

regretele rănite mă tulbură din nou ! –

venite să-mi așeze cuvinte-n poezie,

le-aud, nedeslușite, la margini de ecou.

Plecate pe-nserate din triste carnavale,

în pragul neuitării lăsate mai demult,

îmi readuc în cuget acorduri vesperale

pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

 

În liniștea rănită, bemolii din fligoarne

coboară neuitarea, din margine de gând,

prin trape redeschise în antice lucarne

din vechi acoperișuri cu turle care plâng.

Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,

de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,

iar muzica fanfarei, din parcurile goale,

îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

 

Trec singur pe aleea brodată cu mistere

să reascult fanfara, rămasă mai târziu,

iar muzica ajunge în lunga mea tăcere

cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.

Privesc în depărtare și parcă o minune

renaște rătăcită la margine de gând –

un tril de clarinete neîncetat îmi spune

că din trecut, iubito, vei reveni curând.

 

Vizualizări: 120

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Iunie 21, 2022 la 8:51am

Mulțumesc Floare! Onorat!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 600 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Les Andalouses a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 11 secunde în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog glonțul final a utilizatorului Tudor Cicu
cu 26 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog glonțul final a lui Tudor Cicu
cu 27 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Les Andalouses a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 33 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Les Andalouses a lui Corneliu Neagu
cu 34 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dor de reînviere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 45 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Moment 01 a lui Costel Zăgan
cu 53 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Moment 01 a utilizatorului Costel Zăgan
cu 53 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihaela Popa
cu 56 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Catifea a utilizatorului Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Catifea a lui Amanda Spulber
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Omule a utilizatorului ovidiu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Omule a lui ovidiu
cu 1 oră în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Umeri de femeie a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă rătăceam prin anii cruzi... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 6 ore în urmă
Corneliu Neagu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Parcul regăsit a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 8 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe-un răsărit lacustru a utilizatorului gabriel cristea
cu 12 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mă rătăceam prin anii cruzi... a utilizatorului Amanda Spulber
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor