Bemolii din fligoarne

[Corneliu Neagu]

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,

regretele rănite mă tulbură din nou ! –

venite să-mi așeze cuvinte-n poezie,

le-aud, nedeslușite, la margini de ecou.

Plecate pe-nserate din triste carnavale,

în pragul neuitării lăsate mai demult,

îmi readuc în cuget acorduri vesperale

pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

 

În liniștea rănită, bemolii din fligoarne

coboară neuitarea, din margine de gând,

prin trape redeschise în antice lucarne

din vechi acoperișuri cu turle care plâng.

Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,

de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,

iar muzica fanfarei, din parcurile goale,

îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

 

Trec singur pe aleea brodată cu mistere

să reascult fanfara, rămasă mai târziu,

iar muzica ajunge în lunga mea tăcere

cu triluri renăscute din vechiul potpuriu.

Privesc în depărtare și parcă o minune

renaște rătăcită la margine de gând –

un tril de clarinete neîncetat îmi spune

că din trecut, iubito, vei reveni curând.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc Floare! Onorat!