Deschizând pleoapele
clipelor,
zăresc pe retină
diminețile netrăite.
Printr-un ciob,
de trăiri cromatice,
strălucește speranța...
Adună-mi în corola vieții
mireasma răsăritului,
gravându-i pe fiecare petală
apusurile ratate.
Să învăț axioma timpului,
secunda să moară repetat
în fecunda tăcere,
pentru a mă naște din nou.
Strivesc umbrele –
fluturi de noapte,
în pumni de lumină.
Un An nou mai bun, cu sănătate, inspirație și cu putere de muncă!
Adaugă un comentariu
Mulțumesc pentru lectură și urare, Valeria!
Mulțumesc pentru popas și remarci, Da Coza!
...
Să învăț axioma timpului,
secunda să moară repetat
în fecunda tăcere,
pentru a mă naște din nou.
Strivesc umbrele –
fluturi de noapte,
în pumni de lumină.
Am citit cu plăcere.
La mulți ani frumoși, inspirați, Lavinia!
Prima jumate e plină de sintagme uzate.
Final bun.
da Coza
Mulțumesc pentru popas și sugestii, dragă Sofi!
Aproape bine. Sau cel puțin mai bine decât știu eu.
Am zis aproape, deoarece ai în această frază, un paradox. Dacă ciobul este mat nu se mai vede nimic. Atunci ce caută trăirile cromatice și strălucirea speranței. Lasă doar ciob... sau oricum altceva dacă vrei să se zărească prin el.
Printr-un ciob mat,
de trăiri cromatice,
strălucește speranța...
La mulți ani fecunzi și ție!
Sofi
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE