Tehnic,  sunt neputincioasă

Practic, vorbim numai de stări

Astăzi sunt  iar armonioasă

Mâine îmi caut noi cărări

Vreau să-mi scrutez noi orizonturi

Plusuri  în existență, vii

Să îmi trasez și idealuri

Iar  ideal tot tu să-mi fii

În veacul de singurătate

Ce doar Marquez mi l-a trecut

Aveai o tonă de  dreptate

Și tonele-astea  m-au durut

Vedeam cum fiecare clipă

Mai construiește câte un zid

Veneai, plecai, toate  în pripă

Când eu ștergeam plângând, un rid

Acum, oglinda mă dezmiardă

E nouă, doar ce m-a-ntâlnit

Mă  vede când vin după gardă

Dar n-am nimic de povestit

Oglinda nu-mi numără riduri

Nu stă la pândă dup-un plâns

Și nici nu-mi caută prin gânduri

Îmi vede chipul cât mai strâns

Și-mi trece-n cont doar zâmbetul

Mi-l smulge cum nici eu nu știu

Dar știu  că mi-a aflat secretul

Traiul  în umbra ta-i pustiu 

Vizualizări: 74

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 3, 2022 la 10:57am

Îmi place ideea, conținutul, dar ruperile de ritm strică. Drag!

Comentariu publicat de Chris pe August 3, 2022 la 7:59am

 nu este printre textele dv cele mai bune, dar aceasta a fost inspiratia, cu placerea lecturii!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui IOAN LESENCIUC i-a plăcut profilul lui IOAN LESENCIUC
cu 1 oră în urmă
Lui IOAN LESENCIUC i-a plăcut profilul lui IOAN LESENCIUC
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magie a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"un text alb, frumos, cu miros de cozonac si emotie in ultima strofa. "
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog magie a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Imaculare (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"o cugetare apasatorare. motto-ul este coplesitor. "
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Imaculare (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Crăciun fără sfârșit a utilizatorului Ada77
"Indemn ca macar in zilele acestea sa devenim mai buni unii cu altii. Citit cu placere, "
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Crăciun fără sfârșit a lui Ada77
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ajunul Crăciunului a utilizatorului Dacu
"O frumoasa urare de Craciun. Am citit-o cu placere, "
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Ajunul Crăciunului a lui Dacu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog sub privirea ta a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sub privirea ta a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"sufletul flacără tremurândă  și ca o candelă veghezi când cerul îmi cade pe…"
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Devoratoare sete a utilizatorului Ada Nemescu
"Mulțumiri,  Alex! La mulți ani! Inspirație să fie și sănătate! aDa🍀"
cu 23 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rotariu Dorel

Rotații

Rotații Rotirea aceasta e un zbor ce-a ajunsPe șiruri de scoici când negre când albe,Pelinul sau…Vezi mai mult
ieri
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fulgui(e)ri a utilizatorului bolache alexandru
"Cu siguranță ai dreptate: gheață... Deși provine din slavonul ghiață. Ca regional sau arhaic este…"
ieri
Postare de log efectuată de gabriel cristea

Cioraniană

Miroase-a fum colonial,și-un spulber de cenușă tot molfăie petale dezghiocatedin mugurii pădurilor…Vezi mai mult
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog fulgui(e)ri a utilizatorului bolache alexandru
"Foarte frumos, am intalnit imagini deosebite!"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog fulgui(e)ri a lui bolache alexandru
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Galopând spre zări salmastre a utilizatorului gabriel cristea
"Foarte frumos! "
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Galopând spre zări salmastre a lui gabriel cristea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor