Ars poetica lumilor

[chindea maria elena]

Ars poetica lumilor

cine mă ştie
cine mă cuprinde
sub ce pecete s-aşterne lumea în mine?

din muzeu ochiul de privit minuni
erodează dureros ţărmurile cu fiecare miracol
decojit de haina sacerdotală
inima se scurge şi respiră clepsidre încenuşate

mă iau de la capăt în cântări primitive
savurez sălbăticia de-a cresta adevăr sângerat
pe harta virgină
în implozii arată de infinituri în clipă
rugăciunea de-a fi sub straiul hermeneutic nota unică
desfăşoară portative de flăcări
vibraţii acide
energii diafane

vezi, totul hăruieşte locul său în lume chiar şi-o cârtiţă oarbă
ca prima oară va-nmuguri ochiul minunii
dospit în Vocală
şi mă va mântui

pe mine sau lumea ca o mirare sacră?

cine mă ştie? cine mă cuprinde? sub ce tâlcuire?

sunt puntea dintre cuvinte
sau însuşi Cuvântul
voi afla cândva, întors în sinele rotunjit
de  şmirghelul lumii
şi voi râde

[Ion Lazăr da Coza]

"Însuşi Cuvântul" nu putem fi. Liantul, poate.

da Coza

[Sofia Sincă]

Doreşti să compui o nouă viziune despre lume, luând-o cu începutul ei primitiv.

O meditaţie filosofică cu profunde semnificaţii lirice prin care se concluzionează că doar cuvântul este puntea dintre lumi, iar cunoaşterea ei se produce doar prin iubire.

Am citit cu plăcere, Sofy!

[SPRINCENATU DAN]

sunt puntea dintre cuvinte
sau însuşi Cuvântul
voi afla cândva, întors în sinele rotunjit
de  şmirghelul lumii
şi voi râde
Citit cu drag, Dan

[Vasilisia Lazăr (da Coza)]

sunt puntea dintre cuvinte
sau însuşi Cuvântul
voi afla cândva, întors în sinele rotunjit 
de  şmirghelul lumii
şi voi râde

Sunteţi Ziditorul Cuvântului. Preţuire,