E-un anotimp pustiu al disperării,
Mă-nvăluie în gheață, subtil, perfide ploi,
Mor ramuri de speranțe strivite de șuvoi,
M-arunc, din nou, sub rugu-abandonării.
Mă dojenește soarta cu-al ei vifor,
Ce bântuie, sălbatic, în nuanțele de gri,
Dansând în ritualuri de vechi ceremonii,
Mă sfâșie, încet, cu colți de dihor.
Revăd după un zid stafia morții,
Prin umbre de-ntuneric, se-apropie încet,
Pășește grav, lugubră, cu stofă de cadet,
Oprindu-se, subit, în fața porții.
Pulsează universul pe secunde.
Încerc iar, cu privirea, să mă agăț de-o stea,
Crezând că văd lumina ce-n van mă aștepta,
Dar nu e decât beznă orișiunde.
Mă simt de veșnicii încătușată.
Încerc să împletesc, arzând, pierdute clipe
Din resturile lor, redute se-nfiripe,
Căci mai sunt încă vieții devotată!
Adaugă un comentariu
Domnule da Coza, aveți (din nou) dreptate! Oscilez între rugul și jugul. Momentan o să las varianta sugerată de dvs. (rugul). Drag,
Doamna Gina Zaharia, onorată de popas! Vă mai aștept! :-)
Un cuvânt pus între ghilimele, cu siguranță nu e scris „de la catedră”!
Scut e tot pozitiv. Ceva de genul lanțu', ceața, barda, jarul, rugul...
Dincolo de Anotipul disperării poate fi un orizont ce se va lăsa modelat (din creion).
Straniu este că, exact când eu scriam aceste versuri ("Revăd după un zid stafia morții,.../ Oprindu-se, subit, în fața porții..."), o vecină de la același etaj cu mine și... cu ușa foarte aproape de a mea, își dădea obștescul sfârșit (am aflat ulterior)! Asta mi-a lăsat un gust foarte... ciudat!
Doamna Chitic, domnule Burdușa: mulțumiri pentru popas, rezonanță și promovare! Drag,
:-))))) Domnule da Coza, am încercat să găsesc în dicționar semnificația cuvântului "mimozism", dar nu am reușit! Nu pot decât să bănuiesc cam ce ar trebui să însemne! O să-mi repar imediat greșeala, ca să evit, așadar,... mimozismul, și voi înlocui "la brațu-abandonării" cu "sub scutu-abandonării"! Sper că se potrivește mai bine în tabloul de "imagini grele"! :-) Stimă,
Doamna Angelina Nădejde, mulțumesc mult de rezonanță și semn! Drag,
Doamnă Sofy, mulțumesc de popas și comentariu! Nu știu, sincer, la ce sforțări vă referiți, eu am scris poezia exact așa cum a venit, de la sine! De aceea nici nu am "retezat-o", fiecare strofă povestind, de fapt, altceva.
Referitor la versul de care spuneați, "Pășește grav,....., cu stofă de cadet", el arată felul în care pășește umbra morții, iar "lugubră" ilustrează felul în care este ea însăși. Ca să nu induc cititorul în eroare, aș putea înlocui cu "lugubru", și atunci ar fi toată exprimarea la masculin. O să mă gândesc! Stimă,
Ai un talent colosal de a te faulta. Iată un ex:
E-un anotimp pustiu al disperării,
Mă-nvăluie în gheață, subtil, perfide ploi,
Mor ramuri de speranțe strivite de șuvoi,
M-arunc, din nou, la brațu-abandonării.
O strofă cu imagini grele și... hop „mimozismul”. Of!...
da Coza
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE