Ani de nisip

[Angi Cristea]

 

 

taci! lumea este un carusel

văd norii rostogolindu-se argonauți purtați de vânt

respir frunze răsfirate mirosul

reavăn /umed pământ /

strălucesc partiturile nopților conabii

voi dezlega corabia morții ca steaua de mare oceanul îl voi iubi

 

pe câmpii dropii solitare vor dormi la apus

grâul va rodi mai copt între zile rotunde

vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii

ani postromantici vor deschide ferestre

între tine si inima mea albastră oglinda lumii va crește

 

orașul ne va prinde tălpile în asfalt

câte fire de nisip câte iubiri câte străzi vom risipi

ne vom roti cu toate culorile lumii în palme

atât de vii!

[bolache alexandru]

vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii

[Sofia Sincă]

Lumea ca lumea... viața ca viața! Cu de toate, cu bucurie și întristare, culoare și întuneric. Și da! Din nisip... se scurge într-o clepsidră neiertătoare. Însă, uneori rămân urme de neșters.
Un poem cu încărcătura vieții... cum altfel, decât citadină, la Angi Cristea.
Am citit cu deosebită plăcere,

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea);

O poezie ceva mai austeră, însă place.

da Coza

[Nădejde Angelina]

"

pe câmpii dropii solitare vor dormi la apus

grâul va rodi mai copt între zile rotunde

vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii

ani postromantici vor deschide ferestre

între tine si inima mea albastră oglinda lumii va crește"

Frumos!