taci! lumea este un carusel
văd norii rostogolindu-se argonauți purtați de vânt
respir frunze răsfirate mirosul
reavăn /umed pământ /
strălucesc partiturile nopților conabii
voi dezlega corabia morții ca steaua de mare oceanul îl voi iubi
pe câmpii dropii solitare vor dormi la apus
grâul va rodi mai copt între zile rotunde
vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii
ani postromantici vor deschide ferestre
între tine si inima mea albastră oglinda lumii va crește
orașul ne va prinde tălpile în asfalt
câte fire de nisip câte iubiri câte străzi vom risipi
ne vom roti cu toate culorile lumii în palme
atât de vii!
Adaugă un comentariu
vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii
Lumea ca lumea... viața ca viața! Cu de toate, cu bucurie și întristare, culoare și întuneric. Și da! Din nisip... se scurge într-o clepsidră neiertătoare. Însă, uneori rămân urme de neșters.
Un poem cu încărcătura vieții... cum altfel, decât citadină, la Angi Cristea.
Am citit cu deosebită plăcere,
Sofy
stea-de-mare = (la pl.) clasă de echinoderme marine cu corpul alcătuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brațe în direcție radială (Asteroidea);
O poezie ceva mai austeră, însă place.
da Coza
"
pe câmpii dropii solitare vor dormi la apus
grâul va rodi mai copt între zile rotunde
vara îmi va picta în păr simfoniile ierbii
ani postromantici vor deschide ferestre
între tine si inima mea albastră oglinda lumii va crește"
Frumos!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE