...a dragoste

[Mihaela Roxana Boboc]

Tu nu ești din lumea asta. Dacă ai fi de aici, cum te-aș mai iubi
din creștetul poeziei până în tălpile copilăriei
așteptând soarele să apună fără timp
ating iarba și miroase a bujori și nemurire
a stele aninate-n părul verii, când toate în jur își desfac aripile
femeile împletesc vise pe buzele lui cireșar
le strâng în brațe și mâinile lor miros a cer  
norii își țin ascunse poverile
în desaga călătorului cartea poemelor nerostite se preface în pâine -
ai gustul sării pe brațele nopții
inima mea înalță zmeie și cerul se gâdilă a dragoste
cred în semne și de-mi cobori în adâncurile mării
scoate și talismanul ca o pisică neagră în calea profeților
nimic nu arde din ce nu trece întâi prin pielea cuvintelor,
nici tu nu ești din lumea asta. De ce ai locui în seceta zilelor
când rugul nopții te naște înger alb în ochii lui Dumnezeu
și sângele urcă pe creste nebănuit de înalte?
Versurile acestea se vor duce pe apa cuminte a iluziei
se vor întoarce corăbii de lemn dulce și lumea va pluti măcar un timp
fără luntre.

[Mihaela Roxana Boboc]

Laura, mulțumesc!

[Mihaela Roxana Boboc]

Ion, Valeria, drag de popasul vostru.

[Laura H.]

Sensibil si frumos! Felicitari!

[Valeria Merca]

Drag popasul...

[Ion Lazăr da Coza]

Semn plăcut de popas.

da Coza

[Mihaela Roxana Boboc]

Augusta, mulțumesc mult!

[Mihaela Roxana Boboc]

Maria, așa este! Frumos ai spus, mai frumos decât mine.

[Chris]

foarte frumos...

[chindea maria elena]

... sufletele noastre sunt luntrea care duce lumea pe meridianele spiritului și transgresează dimensiunile, Roxana .......... Frumos pictat!

[Sofia Sincă]

Cu sensibilitate și iubire se bate la porți închise sau deschise, se amintește și îndeamnă la păstrarea a ceea ce este nobil în vibraţia naturii. Metafore în șir se succed și se întrec între ele, dorind a se naşte o nouă viaţă, fără opreliști.

Cu admirație,

Sofy