La cină cu Iisus

[Ionel Mony Constantin]

 Era o seară cu parfum de miere,
Se auzea cum clopotele bat
Chemându-i pe creştini la Înviere
Şi toţi veneau cu sufletul curat.

Să fiu ca ei, să capăt iar putere,
M-am primenit şi faţa mi-am spălat,
Pe frunte am simţit o adiere,
Iar odăiţa mi s- a luminat.

Nici nu ştiam că a intrat în casă;
Poate de-aceea nu m-am speriat,
Cu pas uşor s-a îndreptat spre masă.
În trecere m-a binecuvântat.

Îl mai văzusem, plin de voie bună,

Mergând prin grâu, sub cedrii din Liban
 Iar soarele-n apus I-era cunună

Şi ucenicii îl urmau în lan.

Am alergat grăbit să-L prind din urmă,
Voiam să-i dărui rodii din Elam,
Simţeam că răsuflarea mi se curmă ,
Credeam în El şi încă nu credeam.

În altă noapte crudă şi nebună
Când în celula hâdă a intrat,
Acoperiţi cu pulbere de lună
Pe rogojini, alături, ne-am culcat.

M-a dus în vis pe Dealul Căpăţînii
Şi trupul plin de răni I-am mângâiat
Trezindu-mă, după apusul lunii,
Să-i mulţumesc, Iisus era plecat.

Iar către zori, când, supăraţi, cocoşii
Cucurigesc besmetic ca năucii,
Un coş însângerat cu ouă roşii
Mă adăsta la rădăcina crucii.

.

 De atunci am tot sperat că va să vină.
Ajuns,acum, din nou în faţa mea,
Mi-a spus zâmbind: Mă aşteptai la cină...
Hai, adă să mâncăm şi noi ceva...

 Plin de sfială, am întins ştergarul
Şi-un blid am pus cu ouăle din coş
Când mi-a cerut,  I-am  împlinit paharul
Cu vin iscat din sângele Său roş'.

Am  tot vorbit, uitând că timpul trece,
 Dar clopotul de ziuă a sunat.
Atunci Iisus s-a ridicat să plece

Şi mâna în genunchi, I-am sărutat.

A dipărut apoi ca o părere,
În cameră miros de nard plutea
Şi am simţit în inimă durere
Că nu mai pot să-I stau alăturea.

Dar vocea Lui a răsunat în mine,
Nu plânge, glasul mă încuraja!
Acum, la fel ca-n vremea care vine,
Mă vei găsi mereu în preajma ta.

FOCŞANI 26 IULIE 2017

[Sofia Sincă]

O versificație exuberantă, sacră. O rugăciune subtilă, calmă, binefăcătoare.

Am citit cu plăcere,

Sofi