Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Magia imaginilor dă fior cuvintelor, apropierea prietenilor dau succesiune  cascadelor într-un impuls prezent. Mulțumim că ne ești alături, Maria!

[mihai catruna]

multumesc pt fiecare mesaj...nu am vreun merit aici...Gina da..ea face sa para si pictura mea frumoasa...dar evident totul tine de okiul ce o vede...imi place si mie suprarealismul tarziu si reprezentantii acesti curent...sunt insa incantat ca place acest stil si altor artisiti de aici kiar daca difera arta lor..

[Sofia Sincă]

Forţă şi magie, cadru simbolistic, spaţiu de poveste.

Tema poemului se desfăşoară sub imperiul luminii (cacofonie lu lu), de la ocnaş la regină, de la sunetul lebedei la parabolele iluzionistului. (pluralul parabolei ar fi cacofonie)

Unul dintre poemul mult iubit de mine.

În legătură cu cacofoniile, tocmai m-am uitat pe un studiu făcut asupra lor, din care am reţinut că nu sunt bătute în cuie. Desigur, a se evita cele ce sună supărător, cu tentă vulgară şi sunt câteva foarte supărătoare. În rest nu sunt bătute în cuie şi nu sunt considerate cacofonii supărătoare, mai ales în metafore: ta ta, la la, le le, lu lu şi exemplele pot continua.

Cu deosebită admiraţie, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Semnul meu că am trecut şi astăzi pe la voi. Cum să-mi refuz această plăcere?

Frumos poem, Gina!

[Any Dragoianu]

Foarte reusit poemul!
Exista 2 cacofonite, ce pot fi indreptate usor...pt a fi perfect!

de demult
sângele lebedei

[Ion Lazăr da Coza]

Mă întorc puţin la prima poezie şi citez versul:

sculptează-mi inima în flori de timp...

Voi doi ne sculptaţi inimile în flori de eternitate.

da Coza

[Belean Maria Ileana]

ultima strofa este superba...frumosul, iubirea, prietenia este langa noi, aici...ne putem dori mai mult?

[gina zaharia]

Piramida cu flăcări               

 

Se amesteca în tornada luminilor
nu deslușea ceilalți orbi sosiți odată cu ea,  
poate pentru că erau stângaci
de demult
și fiecare purta un petec de sare
prins în ace de timp,
(ornament prea sărac pentru masa reginei).

Iluzionistul cu glas violet repeta un singur nume -
sculptură pe sezonul iubirii
la marginea unei parabole cu senzații de odihnă și răcoare,
aceeași pe care a recunoscut-o vâscul
când izvoarele mângâiau roci
din mâl albastru și fracuri de ploi.

În fiecare zi descheia un ecou

prin  zigzaguri de frig,
cu gesturi sălbatice înălța un crez prin sufletul păpădiilor
din închisorile de cuvinte.
Regina umpluse cu un oftat sala perlelor
precum visul de duminică al ocnașului

și improvizase un duet cu luna         
la ceasul de veghe în grotă.

Locuia de peste un zbor în dreapta statorniciei -
subiect invizibil
pentru rătăcitorii de lux.
Să fi copiat instantaneu reverența tăcerilor,
să-i fi sărutat apoi ochii pierduți în vârtejul culorilor
ori să fi amețit în sângele lebedei
cu trei zile înainte de secetă?

Și ce aproape e țărmul pe care va înnopta
piramida cu flăcări
la marginea căreia se reculeg
pictori obișnuiți să coboare diminețile
în portretul lor preferat!

 

[gina zaharia]

Lisia, sunt ramuri învățate să străbată orizonturi senine. Eu stau de veghe la rădăcină...

Toată prietenia noastră!

[gina zaharia]

Aplauze!!! Aici nu pot comenta, Any! E rolul lui Mihai!  Nici nu se putea altfel!

Duminică frumoasă!