Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Bonnie Mihali]

excelent textul, Gina, chiar daca e clasic!

Si tabloul lasa multe semne de intrebare...sigur ca albastrul de veghe iti permite...cred ca esti cea mai buna in descifrarea tablourilor lui Mihai...

Felicitari sincere amandurora!!!

[Vasilisia Lazăr]

Mă înclin în faţa voastră GINA şi MIHAI! Atât e de prolifică activitatea voastră aici încât rămân în urmă cu aprecierile. Sunteţi minunaţi!

[mihai catruna]

nu ma pot abtine sa nu spun felicitarile mele sincere Ginei...fiecare poezie ma onoreaza si ma si intrece prin arta ei...

cu drag

Mi

 

[gina zaharia]

În colivia florilor de mare

 

Îmi auzi chemarea? Lacrima adâncă
Prinde rădăcină într-un colț de stâncă
Și rupe tulpina pe care urcam
Să-nflorim sihastru într-un ciob de ram.

Am zidit un templu unde sunt regină
Și cuprind hotarul peste-un gram-lumină,
Te zăresc adesea pe-o rază de ieri
Împletind altare din mii de tăceri.

Avem lut în palme și-n deșert izvoare,
Soare-n colivia florilor de mare,
Ne lipsește luntrea de la nord la sud
Și o vâslă nouă din țărm verde crud.

Prind în mâini corola de jar și pelin,
Decor enigmatic … cu drag mă închin;
Și trec peste puntea din hârtie arsă
Căutând prin valuri, lacrima neștearsă.

 

am strecurat aici versul clasic, oare măria sa - albastrul de veghe, îmi va permite?

[gina zaharia]

Mihaela, ce dimensiune ai dat celor doi de zero! Infinite sunt razele de gând  care vin dinspre tine! Mulțumiri!

[mihai catruna]

[gina zaharia]

de două ori zero

 

unghiile mele desenează răni zdrențuite
când mă voi ridica
le voi strivi
chiar dacă altă sabie își va plânge tăișul
prin valuri de foc
santinele mute decorațiuni furioase
și păduri de ceață

mi-au rămas brațele într-un ieri
clandestin
voi lipsi de la parada fantomelor
sunt la ultimul inventar
al zarurilor
închei nasturi pe inimă
și îndoi colțul
din pagina de secetă a visului

de două ori zero
mi-ai șoptit

măsuram tainele peste tabla de şah

și înghițeam sâmburi de lut
pe temnița de cenușă
în care-mi uscam urciorul cu umbre

 

din agonia pietrelor de timp

au mai rămas

un golf un far

și o imagine în oglindă
suficient pentru a-mi atinge buzele
de șoapte pierdute
în dezmierdări sălbatice

 

valurile nordului țes veșminte repezi

 

 

[gina zaharia]

Nu mi-am dezlipit privirea de pe umerii lui până când n-am terminat de scris poemul...Vioara aceea cânta dumenzeiește... Încă mai cântă!  Mihai știe să cuprindă tainele muzicii și ale culorilor deopotrivă. Și Enescu e geniul genului său. De fapt, cui nu-i închină artistul lucrările sale?

Mihaela, Lisia, Sofy, Any, cuvintele voastre ne onorează. Mulțumim, de asemenea, tutoror celor care trec prin această pagină. Ați  lăsat aici lumina privirilor voastre.

Cu prețuire,

[Any Dragoianu]

De doua ori 10!

[Sofia Sincă]

Imaginaţia poetei asupra tabloului foarte expresiv, ''Fracul cuvintelor tale e rapsodia lumii'', mi se pare că nu se putea găsi ceva mai potrivit. Să asculţi concerte regale prin praf stelar, să priveşti ochii aceia foarte expresivi şi să-ţi imaginezi că străpung dincolo de galaxie cu patima ecourilor vrăjite, iar din necuvinte să formezi un frac.

Lumea suprarealistă ne poartă prin farmecul penelului şi al epicului. Să faci discernământ... nu se poate, nici nu e cazul.

Preţuire pentru voi, poet şi pictor deopotrivă, Sofy!