Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[gina zaharia]

Dan,  florile de timp au invadat culori de suflet. Ești martorul acestui fenomen și-ți mulțumesc.

[Gheorghe A. Stroia]

O altă secţiune interesant abordată în creaţia pictorului bucureştean o reprezintă femeia şi feminitatea. O feminitate poetică, indiferent dacă se vădeşte a fi ludică sau heraldică, precum cuvântul de început din cartea vieţii: „Fiat Lux!”. În lucrările lui Cătrună femeia este adeseori identificată cu natura, nu neapărat cu substantivele de gen feminin, ci cu orice „nume” care inspiră feminitate, tandreţe, romantism, linişte, fără urmă de trivialitate sau indecenţă. Astfel, femeia poate fi pe rând mare sau râu, pădure sau cer, lumină sau lumânare, seară de basm sau lună plină, ramură în floare sau pescăruş în zbor, fântână ce curge sau ocean de lumină. Simţămintele pe care pictorul le împărtăşeşte admiratorilor artei sale au nobleţea caracteristică unui creator, a unui demiurg care, în intimitatea atelierului său, printre cerneluri şi foi de hârtie, este vizitat de muză şi ajutat să transpună în imagini, eseuri-compoziţionale unice, pictoriale sinestezice, exprimând dorurile înfocate ale muritorului, ca piese ale unui puzzle existenţial destinat îndumnezeirii…

 

Pictorul Mihai Cătrună răspunde prezent oricărei provocări, tratând cu maturitate, înţelegere şi altruism fiecare demers artistic. Un cavaler al penelului, ce zugrăveşte pe retina iubitorului de arte plastice, crâmpeie de culoare, suprapunând fericirea şi împlinirea, peste valenţele visului transpus în realitate.

Sentimente cvasi-comune (a se citi comun = normal, logic, firesc, profund uman) precum iubirea dar, din nefericire, atât de uitate ori ignorate de oameni, devin torţe aprinse pe rugul sacru al poeziei. Împletirea sonorităţilor romantice (cum altfel?) cu cele inţiatice, esoterice, filosofice , definesc într-un mod erudit întregul, cum o litanie plină de mister, rostită pe altarul sacru al umilei catedrale numite SUFLET. Preoteasa ei este, aici şi acum, poeta GINA ZAHARIA!

Mă bucur enorm că doi artişti, unul rostind poezie, altul pictând-o, s-au regăsit în acest proiect comun, care are, de pe acum, succesul garantat. Garant al succesului este nobleţea expresiei lirice, ca recurs al valorii la rezultatul scânteilor produse în sferele înalte ale simţirii. FELICITĂRI GINA ZAHARIA, FELICITĂRI MIHAI CĂTRUNĂ! FELICITĂRI ADMINISTRATORILOR SITE-ULUI (VASILISIEI ŞI LUI IONICĂ) CE GĂZDUIESC ASTFEL DE PROIECTE DE MARE UTILITATE ŞI VALOARE CULTURALĂ!

Cu aleasă preţuire, George Stroia (www.armoniiculturale.ro)

[gina zaharia]

Te voi veghea cu inimă de astru

 

Îți scriu pe-anotimpuri de rouă
și departe,
un gram de sare sunt pe fiecare,
din rouă mi-am clădit cândva cetate
și-am navigat
pe valul cel mai mare.

Venea din răsăritul de odihnă,
dormeam un pic
pe umărul tău stâng,
aveam în el credință și lumină
și, mai ales,
albastrul dat în pârg.

Azi nu mă tem
că o cafea de seară
îmi va fura toți nuferii din cer,
cu drag păstrez în suflet o vioară
învăluită-n șoapte de vrajă
și mister.

Devreme-i podul care știe-a trece
prin fulgere
cu trenă-n altă lume,
nicio clepsidră nu-i va fi prea rece
de-i va purta
o notă de renume.

Din loc în loc voi înflori sihastru,
vei ști să mă culegi
din depărtare,
te voi veghea cu inimă de astru
și-ți voi rămâne-n ziduri
sărbătoare.

[Elena Mititelu]

Ce poate fi mai frumos decât sincronizarea dintre cuvinte şi necuvinte!!! Felicitări amândurora!!!

[SPRINCENATU DAN]

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi...

Superbe versuri..

[mihai catruna]

[gina zaharia]

Din ploi, din izvoare, din unda lacului, din crezul mării, din ochii păsării oarbe care cuprinde cu aripile toate acestea, se nasc poeme, draga mea Maria! Și dacă mai adaugi puțin praf stelar îți creezi universul... Îți pasă că ești sau nu singură acolo, că e anotimp de glorie sau de vânt? Când scările se succed fără număr, pasul nu știe dacă ești regină sau nu, urcă pe firul luminii din ochii minții și își face contur de sete... dar tu știi toate acestea, Maria! Deseori te zăresc hrănind clipele cu boabe de suflet, și te admir, și împrumut ceva din mângâierea șoaptelor...

Da, și acest tablou, precum toate celelalte, sfințește proiectul!

Mulțumim, Maria! Mulțumim!

[Belean Maria Ileana]

Îți sunt un fel de sete
pe hârtie"- asta mi-a placut mult...

fiecare poezie vine cu ceva nou, din adancuri, din ceruri, orizonturi si volbura colilor nescrise... cert este ca tu Gina sfintesti locul pe unde treci... suflete!

Tabloul superb, parca agitatia si incertitudinea raman la picioarele femeii care iese invingatoare... mai presus de fiinta, este regina...pretuire

[gina zaharia]

salut cu ochii închiși cel mai adânc val și râd
se-ntoarce să mă mângâie
iar și iar

ca o simfonie flămândă
astăzi e rege timid
adună adverbe
și le sfințește într-un ton de răcoare nedefinită ...

Sofy, și tu le sfințești! Salutul tău dă nuanță valurilor de stări!

[Sofia Sincă]

Copleşitor de frumos! Armonii elocvente aşezate între tablouri şi versuri fac din fenomene cunoscute simţuri durabile de afecţiune, dar şi de recunoştiţă a cititorului privitor, pentru autorii artei.

Admiraţie, Sofy!