solomonarul

[petrut dan]

sunetul prelung al unui munte în agonie
mă îndeamnă să-mi ridic ochii spre cer
negrul cuprins în manifestare îmi face privirea de sticlă 
locul copilăriei-

motiv să-mi placă trecutul

așa începe dorința de răzbunare

furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii
amintirea celui drag devine otravă iar dorința
să nu fi existat niciodată
va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac
menite să-ți cruțe durerea

răul se plimbă precum un cerșetor de pe o stradă pe alta
sperând ca lucrurile să meargă prost
când l-am văzut în cămașa de in am înțeles
cine plânge după haine sfințite
caută lucruri ce nu sunt de vânzare

mi-a fost ușor să înțeleg emoția de dinaintea infracțiunii
mintea unui criminal nu este mai complicată
decât teama de oameni
mecanismul de apărare începe cu accentuarea consoanelor

înțeleptul mi-a spus
arta și iubirea sunt arme puternice
freacă-ți pieptul
brațele se vor încălzi de la sine

 

[Culiţă Ioan Uşurelu]

Impresionant!

[petrut dan]

Lisia, îi scriam și Adei că mă bucură reacțiile în spatele cărora se ascund interesul și dorința de a descoperi cât mai mult, de a pătrunde cât mai adânc în discursul poetic și mă bucur că tu reușești mereu să luminezi și din alt unghi, ai capacitatea deosebită de a te transpune și de a simți uneori identic cu autorul, o calitate pe care doar adevărații critici o au precum  și marii psihologi! Dorina are dreptate, nu ai cum să treci peste interpretarea ta deosebită, ca o autopsie în care legistul separă organele pentru a ajunge la cauze, motive, fără să speculeze prea mult și/sau fără nicio bază, de data asta impresionantă analiza ta cu care sunt total de acord, motivul copilului de la care ai plecat și l-ai folosit ca exemplu aproape dându-i valoarea unui mit mi-a plăcut în mod deosebit, o realizare de excepție comentariul tău și poetic și psihologic și aplicat, dar știi cum se spune: '' joci cu cei buni, joci și tu bine'' asta ca să mai destindem atmosfera, prea bun, prea ca la casele mari, de data asta ne-ai dus chiar  în aristocrația criticii, cu drag, my lady!)

[petrut dan]

Dorina, mulțumesc, ai văzut ce '' șefă'' deșteaptă avem, bună dimineața, cu drag!)

[petrut dan]

Ada, îți mulțumesc pentru lectură și comentariu, apreciez reacția unui cititor care își pune întrebări/caută răspunsuri și mă bucur dacă textul postat ți-a atras atenția, cu drag!

[Dorina Cracană]

Un poem de exceptie și o interpretare de exceptie, Lisia.

Felicitari!

[Vasilisia Lazăr]

Cu cât te citesc, cu atât îmi dau seama tot mai mult de complexitatea și frumusețea poeziei tale, poezie care celebrează, cu fiecare poem, puterea cuvântului scris cu atâta profunzime, intensitate și pasiune.

Dacă ne uităm în DEX, vom vedea că solomonar înseamnă și înțelept, iar poemul acesta e unul plin de înțelepciune și de învățătură. Nu de puține ori, uitându-ne în jur, observăm oameni care vor să pară altceva decât ceea ce sunt și ne întrebăm: oare ce-i oprește să fie ei înșiși, de ce încearcă să cosmetizeze totul, oare ce motive au?

Te uiți la un copil și te uimește când vezi cât de frumos îl face inocența și sinceritatea. Face ceea ce simte și se lasă văzut exact așa cum este. Când îl doare ceva, plânge. Când e fericit, zâmbește. Când își dorește ceva, spune. Când îi place ceva, face acel lucru, iar când nu-i place, nu-l face. Nu se gândește ce zice x sau y despre el. După o vreme, pe măsură ce intră în contact cu lumea, începe să se compare și, treptat, să-și dorească să fie altcineva decât el însuși, de fapt se minte singur, pentru că niciodată nu va fi mai mult decât este. În zadar plânge după haine sfințite, de fapt, în zadar caută lucruri ce nu sunt de vânzare, lucruri ce nu-i sunt date. Nu oricine poate fi sfânt sau martir, nu oricui îi este menit să îmbrace cămașa de in. Dar nu toți înțeleg asta și de aici pornesc frustrările și nemulțumirile, mai apoi minciuna, ura, invidia și dorința de a se arăta altfel decât sunt în realitate, iar asta îi face extrem de nefericiți. Orice om are, intuitiv, comparația în sânge. Depinde cum o controlează și dacă o folosește în mod constructiv sau o lasă să pună stăpânire pe sine: așa începe dorința de răzbunare/ furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii/ amintirea celui drag devine otravă iar dorința/ să nu fi existat niciodată/ va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac/ menite să-ți cruțe durerea/ răul se plimbă precum un cerșetor de pe o stradă pe alta/ sperând ca lucrurile să meargă prost.

Și cum se poate salva din această nefericire?

Oricine poate fi propriul său solomonar. Iar salvarea poate veni prin iubire și artă, singurele care pot aduce căldura în trup și suflet, alături de liniște, acceptare și împăcare cu sine. Dar pentru asta, pe lângă înțelepciune, e necesar și un efort personal, ele nu vin oricum: freacă-ți pieptul/ brațele se vor încălzi de la sine. Și dacă arta nu e la îndemâna orișicui, iubirea este. Așadar, iubirea rămâne forma suprema de salvare. Minunat, solomonarule! Ai mai scris un poem de dragoste, unul care, la rândul lui, nu e la îndemâna oricui. Felicitări alese!

[Ada Nemescu]

Am citit de câteva ori încercând să înțeleg acest maraton,  al celor trei mari simțăminte de aici: frica (teama, deși este sinonim, parcă e mai blândă), durerea și iubirea... care dintre ele este cea mai. 

Este simplu, oricât ne-am încetini căutarea prin propriile labirinturi, tot iubirea învinge!

De ce atâta străduință să faci răul perfect (aminteai aici de criminal 0) când e simplu să faci binele , durabil!

Și pentru asta nu-i musai să fim solomonari, doar buni.

aDa