sunetul prelung al unui munte în agonie
mă îndeamnă să-mi ridic ochii spre cer
negrul cuprins în manifestare îmi face privirea de sticlă 
locul copilăriei-

motiv să-mi placă trecutul

așa începe dorința de răzbunare

furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii
amintirea celui drag devine otravă iar dorința
să nu fi existat niciodată
va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac
menite să-ți cruțe durerea

răul se plimbă precum un cerșetor de pe o stradă pe alta
sperând ca lucrurile să meargă prost
când l-am văzut în cămașa de in am înțeles
cine plânge după haine sfințite
caută lucruri ce nu sunt de vânzare

mi-a fost ușor să înțeleg emoția de dinaintea infracțiunii
mintea unui criminal nu este mai complicată
decât teama de oameni
mecanismul de apărare începe cu accentuarea consoanelor

înțeleptul mi-a spus
arta și iubirea sunt arme puternice
freacă-ți pieptul
brațele se vor încălzi de la sine

 

Vizualizări: 297

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Culiţă Ioan Uşurelu pe Iunie 12, 2024 la 12:38pm

Impresionant!

Comentariu publicat de petrut dan pe Iunie 12, 2024 la 6:49am

Lisia, îi scriam și Adei că mă bucură reacțiile în spatele cărora se ascund interesul și dorința de a descoperi cât mai mult, de a pătrunde cât mai adânc în discursul poetic și mă bucur că tu reușești mereu să luminezi și din alt unghi, ai capacitatea deosebită de a te transpune și de a simți uneori identic cu autorul, o calitate pe care doar adevărații critici o au precum  și marii psihologi! Dorina are dreptate, nu ai cum să treci peste interpretarea ta deosebită, ca o autopsie în care legistul separă organele pentru a ajunge la cauze, motive, fără să speculeze prea mult și/sau fără nicio bază, de data asta impresionantă analiza ta cu care sunt total de acord, motivul copilului de la care ai plecat și l-ai folosit ca exemplu aproape dându-i valoarea unui mit mi-a plăcut în mod deosebit, o realizare de excepție comentariul tău și poetic și psihologic și aplicat, dar știi cum se spune: '' joci cu cei buni, joci și tu bine'' asta ca să mai destindem atmosfera, prea bun, prea ca la casele mari, de data asta ne-ai dus chiar  în aristocrația criticii, cu drag, my lady!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Iunie 12, 2024 la 6:35am

Dorina, mulțumesc, ai văzut ce '' șefă'' deșteaptă avem, bună dimineața, cu drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Iunie 12, 2024 la 6:34am

Ada, îți mulțumesc pentru lectură și comentariu, apreciez reacția unui cititor care își pune întrebări/caută răspunsuri și mă bucur dacă textul postat ți-a atras atenția, cu drag!

Comentariu publicat de Dorina Cracană pe Iunie 12, 2024 la 2:52am

Un poem de exceptie și o interpretare de exceptie, Lisia.

Felicitari!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 12, 2024 la 1:53am

Cu cât te citesc, cu atât îmi dau seama tot mai mult de complexitatea și frumusețea poeziei tale, poezie care celebrează, cu fiecare poem, puterea cuvântului scris cu atâta profunzime, intensitate și pasiune.

Dacă ne uităm în DEX, vom vedea că solomonar înseamnă și înțelept, iar poemul acesta e unul plin de înțelepciune și de învățătură. Nu de puține ori, uitându-ne în jur, observăm oameni care vor să pară altceva decât ceea ce sunt și ne întrebăm: oare ce-i oprește să fie ei înșiși, de ce încearcă să cosmetizeze totul, oare ce motive au?

Te uiți la un copil și te uimește când vezi cât de frumos îl face inocența și sinceritatea. Face ceea ce simte și se lasă văzut exact așa cum este. Când îl doare ceva, plânge. Când e fericit, zâmbește. Când își dorește ceva, spune. Când îi place ceva, face acel lucru, iar când nu-i place, nu-l face. Nu se gândește ce zice x sau y despre el. După o vreme, pe măsură ce intră în contact cu lumea, începe să se compare și, treptat, să-și dorească să fie altcineva decât el însuși, de fapt se minte singur, pentru că niciodată nu va fi mai mult decât este. În zadar plânge după haine sfințite, de fapt, în zadar caută lucruri ce nu sunt de vânzare, lucruri ce nu-i sunt date. Nu oricine poate fi sfânt sau martir, nu oricui îi este menit să îmbrace cămașa de in. Dar nu toți înțeleg asta și de aici pornesc frustrările și nemulțumirile, mai apoi minciuna, ura, invidia și dorința de a se arăta altfel decât sunt în realitate, iar asta îi face extrem de nefericiți. Orice om are, intuitiv, comparația în sânge. Depinde cum o controlează și dacă o folosește în mod constructiv sau o lasă să pună stăpânire pe sine: așa începe dorința de răzbunare/ furia umple golurile lăsate de neputințele cărnii/ amintirea celui drag devine otravă iar dorința/ să nu fi existat niciodată/ va smulge orice gând despre el ca pe o buruiană de leac/ menite să-ți cruțe durerea/ răul se plimbă precum un cerșetor de pe o stradă pe alta/ sperând ca lucrurile să meargă prost.

Și cum se poate salva din această nefericire?

Oricine poate fi propriul său solomonar. Iar salvarea poate veni prin iubire și artă, singurele care pot aduce căldura în trup și suflet, alături de liniște, acceptare și împăcare cu sine. Dar pentru asta, pe lângă înțelepciune, e necesar și un efort personal, ele nu vin oricum: freacă-ți pieptul/ brațele se vor încălzi de la sine. Și dacă arta nu e la îndemâna orișicui, iubirea este. Așadar, iubirea rămâne forma suprema de salvare. Minunat, solomonarule! Ai mai scris un poem de dragoste, unul care, la rândul lui, nu e la îndemâna oricui. Felicitări alese!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 11, 2024 la 9:33pm

Am citit de câteva ori încercând să înțeleg acest maraton,  al celor trei mari simțăminte de aici: frica (teama, deși este sinonim, parcă e mai blândă), durerea și iubirea... care dintre ele este cea mai. 

Este simplu, oricât ne-am încetini căutarea prin propriile labirinturi, tot iubirea învinge!

De ce atâta străduință să faci răul perfect (aminteai aici de criminal 0) când e simplu să faci binele , durabil!

Și pentru asta nu-i musai să fim solomonari, doar buni.

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
cu 8 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Fiecare ceașcă devine un mic univers al așteptării, un loc în care memoria și dorul se…"
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu

De tine, moarte...

De tine, moarte, nu pot să mă vindec,În lume leacuri pentru tine nu-s;De-aceea rabd și nu am să te…Vezi mai mult
cu 19 ore în urmă
Rădița Răpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ploaie spre tine a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Popasul vostru, un  motiv de bucurie și recunostință! Cu dragoste vă mulțumesc, vouă,…"
cu 19 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Este o mereu căutare în acest ,,ritual" în care ,,șoaptele" însoțesc…"
ieri
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita

Deznădejde

Treziți-vă oameni din lumea întreagăȘi fiți iarăși oameni, că viața vi-e dragă!Priviți către…Vezi mai mult
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog uneori a utilizatorului bolache alexandru
"mi-a placut textul si mai ales finalul"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog uneori a lui bolache alexandru
ieri
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog blestemul sirenelor a utilizatorului Bolache Costin Andrei
"am mai citit textele tale acum cativa ani si pot sa spun ca scrisul tau a devenit mai matur, mai…"
ieri
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog blestemul sirenelor a lui Bolache Costin Andrei
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Punct ochit, punct lovit: dar ce facem cu...celelalte puncte comune?"
Marţi
Utilizatorului Francisc Maghiar îi place postarea pe blog Doar în doi a lui BOTICI GABRIELA
Luni
Utilizatorului Francisc Maghiar îi place postarea pe blog File de amintiri a lui Monica Pester
Luni
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Maria, luată cu multe ale mele, nici nu am observat că ai 5 (cinci) postări pe pagina de start la…"
Luni
Utilizatorului Francisc Maghiar îi place postarea pe blog Către bolți danubiene a lui gabriel cristea
Luni
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog …sau poate a utilizatorului Maria Mitea
"Vasilisia, Mihai, Vă mulțumecs pentru apreciere, și lectură!  Mihai, sună superb…"
Luni
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăgând cormana lunii printre stele a utilizatorului gabriel cristea
"Mulțumesc mult, Amanda!"
Luni
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doar în doi a utilizatorului BOTICI GABRIELA
"Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați pătruns în suflet. Sunteți minunați! O zi…"
Luni

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor