Bunica

[Monica Pester]

Cu cioburi de lună în mâini

Și cu tâmpla căruntă,

Tu treci din uitare-n uitare

Mai porți doar văpaia în ochi

Din făptura-ți măruntă

Și ne-nchini de iertare.

Ne-ai tors basmul vieții, pe rând,

Adormindu-ne-n poala,

În vreme demult întâmplată.

Când vântul hain scoate-n noapte

Ecouri din ciutura goală,

Eu încă te-ascult, fermecată

Odaia-i rămasă și-acum

Cu candela stinsă

Oh, Doamne, cât pare de mică.

Gutuile sunt tot în pervaz,

Și-n albul de pajiște ninsă

Miroase a tine, bunică . . . 

Monica Pester

[Valeria Merca]

Am citit și varianta propusă de Lisia în care am simțit o curgere firească și armonioasă a versurilor. E prelucrarea unei poete care stăpânește tehnica poeziei.

Nu este de lepădat nici postarea dvs.

Am citit cu interes și plăcere. 

[Monica Pester]

Recunosc, excelente sugestii, va mulțumesc. Dar varianta mea mi se pare mai dramatică, mai puternic emoționala, mai încărcată de amintirea bunicii. Mă gândesc la topicul acesta, BUNICĂ  și  cred că, venind dintr-un timp mai îndepartat, i se potriveste o exprimare mai bogată cu fraze mai pline. Scurtând versurile , aducem prea spre noi amintirea pe care eu, chiar și prin acea candelă stinsă, am lăsat-o să se dilueze în plan emoțional . Efectul regretului sublimat în timp fiind mai pronunțat. Aceasta este viziunea mea. Vă mulțumesc pentru apreciere.

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Frumos omagiu! Și eu aș fi lăsat candela aprinsă. În plus, i-aș fi indus un ritm interior poeziei. De exemplu, la ultima strofă, nu aș fi lăsat să mă împiedic de versul „Gutuile sunt tot în pervaz”. Aș fi spus „Gutuile-s tot în pervaz”, ca să curgă frumos. La fel aș fi procedat și cu „Adormindu-ne-n poală”. Aș zice „Ținându-ne-n poală”. La fel și la prima strofă. Aici sunt trei versuri care ar trebui puțin modificate. Aș spune „Cu tâmpla căruntă”, „Din mica-ți făptură” și „Ne-nchini de iertare”.

Ar suna cam așa:

Cu cioburi de lună în mâini

Cu tâmpla căruntă,

Tu treci din uitare-n uitare

Mai porți doar văpaia în ochi

Din mica-ți făptură

Ne-nchini de iertare.

Ne-ai tors basmul vieții, pe rând,

Ținându-ne-n poală,

În vreme demult întâmplată.

Când vântul hain scoate-n noapte

Ecouri din ciutura goală,

Eu încă te-ascult, fermecată.

Odaia-i rămasă și-acum

Cu candela-aprinsă

Oh, Doamne, cât pare de mică.

Gutuile-s tot în pervaz,

Și-n albul de pajiște ninsă

Miroase a tine, bunică...

E doar o sugestie, dumneavoastră sunteți autorul, faceți cum doriți.

[Chris]

eu as fi lasat candela aprinsa, asa mi-ar fi parut complet tabloul, chiar daca nu mai este, prezenta bunicii mereu coplesitoare.

[Ada Nemescu]

Dragă Monica Pester, 

Nu în calitate de admin, ci de membru iubitor de literatură, mărturisesc:

* respectând regulamentul site-ului, nu înseamnă în nici un caz obligaţii exagerate.... frumuseţea acestor comunităţi constă în libertatea de a posta, comenta şi de a ne bucura întâlnindu-ne luminoşi!

Spor şi inspiraţie, eşti binevenită aici atunci când sufletul te-ndeamnă...

aDa

[Monica Pester]

Iertare tuturor celor care  au avut bunăvoința de a-și apleca privirea asupra încercărilor mele și de a-mi lăsa un semn de citire. Nu am putut răspunde nominal din motive obiective. Apreciez în aceeași măsură criticile, observațiile, comentariile diverse, cat  și spusele laudative. Pentru toate acestea mulțumesc din suflet tuturor și fiecăruia . Monica Pester

[Ada Nemescu]

Un prim vers fabulos! o metaforă prețioasă!

mesajul tulburător, povestea universală, cine nu poartă un dor de bunică?

Miroase a tine, bunică . . . 

i-aș fi spus * Parfum de bunică* poeziei...

aDa