Acolo unde timpu-i dus

[gabriel cristea]

Visez câmpii de orizont,
dintr-o poiană de final,
cum picură cu galben-pal
pe Uvertura lui Egmont...

O toamnă lungă și-un desfrâu
îmi bântuie prin ochi solar;
Van Bethoveen s-aude clar
mocnind în verdele din grâu

Și-n frunzăret de chihlimbar
străluminând răzleț pe vânt;
Ai buze moi, de necuvânt
ce îmi strivesc pieptul barbar;

Tot asfințitul s-a ascuns
în pămătufii arămii
Și-n ochii-ți - două elegii
ce sevele mi le-au pătruns.

Și ninge-n lăstăriș de-apus
cu năluciri de sânii tăi,
printre răchite și văpăi,
acolo unde timpu-i dus...

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Vasilisia, pentru apreciere! :)

[Vasilisia Lazăr]

Superb! Superb! Superb!

[gabriel cristea]

Mihaela, poezia reflectă sufletul celui ce-o scrie. Unele suflete trag spre concurență, altele spre Dumnezeu... Mulțumesc încă o dată! :)

[Mihaela Popa]

Gabriel, sunt şi nu sunt de acord cu tine! tocmai ce am citit un autor,  nu aici, în altă parte, despre care nu aş prea zice că scrie Dumnezeu prin oameni, ci, poate concurenţa Sa... :( aşa că rămân la părerea mea, scrii dumnezeieşte de frumos! :)

[gabriel cristea]

Mihaela Popa, de fapt, Dumnezeu scrie prin oameni! Mulțumesc pentru cuvinte!

[gabriel cristea]

Valeria, mă bucur că ți-a plăcut! Mulțumesc!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă, pentru apreciere și comentariu!

[Mihaela Popa]

scrii Dumnezeieşte de frumos,

admiraţie, mare admiraţie!

[Valeria Merca]

Reverie și farmec!

Am citit cu admirație.

[Sofia Sincă]

O simfonie nocturnă, tomnatică prin gândurile din seama amintirilor, plină de sacralitate. Măreţia ei, împrăştie prin adieiri de vânt parfumuri, culoare și dor de timp trecut, pentru a realiza o purificare a gândului. 

Deosebit de frumos!

Sofi