odaia bună

[Dinca Valerian]

în odaia de la drum cade tăcerea precum neaua din cer
visele nocturne au motive geometrice
ca pe macatul din perete
bătut în cuie
la loc de onoare gutuile luminează-n fereastră

toamna
în rest busuioc izmă și alte alea scufundate de miros
prin așternuturi
intră doar norocoșii care traversează universul
aici ora e palidă plânge și trece
prin ulița mare

când s-a întors plin de viață din armată
căprar
bunicul a mai adus de pe lumea în care nu murise
mantaua și o pereche de bocanci
așa era pe-atunci în clipele solemne
ți le dădeau pe viață
toate noi
în amintirea și mândria faptelor credincioase

nu le îmbracă în toată ziua
numai de crăciun de paște și sfântu aranghel
mihai
peste an le ține în odaia bună
aici ziua urmează ziua fără a lăsa urmă
sufletul lor se cufundă într-o pace adâncă
un ultim vis
care trezește noaptea de fiecare dată când se ivesc zorii

[Sofia Sincă]

Poet călător neobosit în timp, întru formarea ciclului de poeme dedicate bunicului.

Desigur în casa lui, a bunicului, se afla și odaia cea bună. Aici capătă formă de muzeu, bătut în cuie, luminat vag de gutuile parfumate. Umbrele tânjesc după lumină, lumina se scurge prin timpul sardonic, spre zboruri eterne, spre parfumuri revelatorii, înviind frenezia. 

aici ora e palidă plânge și trece
prin ulița mare - încântător!

Poemul scris în manieră modernă, cu notă originală, o creaţie consistentă, inteligentă. Se strecoară și puțin patriotism, cum îi stă bine unui bunic. Amintește de Dorobanțul, lui G.Coșbuc, doar că aici decorațiile sunt o tunică și o pereche de bocanci, toate noi/în amintirea și mândria faptelor credincioase, ținute ca piese de muzeu.

Dar, există și un dar... ca macatul - sună cam pleonastic. Ar fi bun un și între cele două cuvinte. Mai atenuează accentul pleonastic. Și, a adus, dacă se poate. Eu știu, așa este verbul: a aduce, dar în poezie nu e voie. :))

Mi-a plăcut mult!

Sofi