Se-nstejărea apusul topindu-se pe ramuri

[gabriel cristea]

Veni un gând de vultur din țărmuri vântuite;
Și-n urmă, aspre àripi julind razant văzduhul
se prăvăleau în cercuri spre verzile întinderi,
ca-ntr-un vârtej de aer ce sfredelea pământul.

Deșertice reliefuri se așterneau pe delte,
iar lungile talazuri, zdrobite în păduri,
se răsfirau tăcute ca lente caravane
- cocoașe de cămile pe vânturi nisipii.

Se-nstejărea apusul, topindu-se pe ramuri,
și umbre de canide neliniști deșteptau;
Se auzea un murmur, se auzea doar vântul
ce printre ierburi clare fioru-și răscolea.

Sub ultim strop de soare se constela pădurea
și-orbită de eclipsă cu lumea se-nvârtea,
iar păsările lunii, abstracte și tăcute, 
-ca glasul de fântănă pe timpuri împietreau.

[Sofia Sincă]

Deși nu există rimă, muzicalitatea melancolică de la apus sfredelește ochiul și mintea cititorului. Un sentiment feeric cuprinde întreaga poezie cu vers alb. Însă modul de a folosi cuvinte potrivite ce adună acest apus în feerie este tehnica desăvârșită.

Iar acest vers, Se-nstejărea apusul, topindu-se pe ramuri, e sublim!

Sofi

[Chris]

interesant. ati creat (ca de obicei) imagini frumoase, astfel incat la un moment dat iti dai seama ca nu se respecta regulile, mai ales daca nu ai urechile foarte fine cum este cazul meu.