Și-atunci am zburat

[Gabriel Cristea]

Oboseala își înfipsese colții în mine,
înghițindu-mă pe nemestecate.
Fluturele solar cutreiera bolta cerului prin iarba stelelor
ce unduia universul,
asemenea  meduzelor luminiscente din nopțile mareelor.
Zbor nepământean flutura cerul din rădăcini,
iar aurora boreală se revărsa peste somnul meu cu aripi verzi-albăstrii,
ca un voal de mătase țesut în lumile imateriale.
Mă toropise o stare necunoscută de bine,
de parcă se adunaseră toate pajiștile și florile constelațiilor,
cu mirosuri rare și neștiute,
în subconștientul meu,
absorbindu-mă în sevele lor cu gust de fascicule stelare.
Îi simțeam vibrația fremătând în obraz,
în zbaterea sacadată a pleoapelor ce anunța terminarea visului.
M-am trezit, în dimineața aceea argintie și stranie,
într-un lan vântos de inflorescențe nemaivăzute,
ca un fluture ieșit dintr-o pupă temporală,
mângâiat de frunze imense, înrourate și umbroase,
cu amintirea ce încă mai păstra în aerul moale
fluiditatea freamătului său,
aripilor sale mirosind a flori de constelații,
și-atunci am zburat...

[Mihaela Suciu]

Un prozopoem gingaș, o adiere de metafore, un vis fluid... Felicitări!

Am câteva sugestii:

adâncurile mareice - mareelor

subconștientul meu omenesc - subconștientul aparține de uman, în această formă e pleonasm

Apoi, m-am trezit o dată cu dimineața aceea argintie și stranie - „apoi” nu-mi sună liric, o dată - când e vorba de dată, aici e odată (împreună)