POVESTEA FABULEI


Se spune că -ntr-un timp îndepărtat
Pe care chiar şi zeii l-au uitat
Văzând ades un grup ce rătăcea
Printre copaci şi nu mai înceta
Să-i critice pe toţi la orice pas,
O muză plictisită din Parnas
A dat curiozităţii sale glas
Sa afle de la ei, nici n-ai să crezi,
De ce-şi blamează semenii bipezi?
Şi-i comparau cu vietăţi pe care
Ea le considera inferioare


Deci muza noastră, într-o zi cu soare
I-a invitat sub cedrii, la răcoare
La un pahar de hidromel alcoolizat
Ca să-i întrebe ce i-a supărat 

Esop raspunse primul, nu-i plăcut, 

Sunt doar un sclav ce poate fi bătut
Şi n-am să-l laud pe stăpînul meu
S-o facă cine vrea, dar nu şi eu!


Aşa e zise Krâlov, treaba-i grea,
Eu fără vodcă, nici nu pot crea
Iar domnul La Fontaine  a declarat

Sunt critic, dar rămân aristocrat!

Şi nu permit să vină cine vrea

Să-şi bage nasul în fântâna mea...


Din colţul meu şi eu am bombănit,
-Cu aşa ceva, ne-am cam obişnuit
Aveam un rege neamţ mai înainte

Acum un altul însă preşedinte

Care de stai să te gândeşti un pic

La urma urmei n-a făcut nimic.

Au fost şi alţii ce au contestat

Şi tărăboiul s-a amplificat.

De pe  Olimp t0ţi zeii amuzaţi

Văzând cât sunt de indignaţi

Dorind să nu-mai fie trişti

Au hotărât să-i facă fabulişti!

Vizualizări: 112

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 28, 2019 la 12:13am

Râzând... plângem mai cu spor.

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 22, 2019 la 6:38am

Așadar, are și fabula povestea sa?! N-o știam, dar mă bucur că am dat peste ea! :) 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 21, 2019 la 9:33am

Frumos, amuzant, satiric!

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Fără titlu a lui Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără titlu a utilizatorului Lidia Pervu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog sura 2 a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog mugur de lumină a lui Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog seară bună maestre a utilizatorului gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog seară bună maestre a lui gina zaharia
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog os a lui Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Postări de log efectuate de Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de gina zaharia
cu 3 ore în urmă
Darie Giurgiu i-a dăruit un cadou utilizatorului Elena Mirca
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Lidia Pervu
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Iancu Tudor a lăsat un comentariu pentru Mihaela Suciu
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog cântec în culori a lui gina zaharia
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Lidia Pervu îi place postarea pe blog Eminescu a lui Darie Giurgiu
cu 5 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eminescu a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 6 ore în urmă
Iancu Tudor şi Mihaela Suciu sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Urme a utilizatorului Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Om-lumânare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă
Lidia Pervu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Om-lumânare a utilizatorului Lidia Pervu
cu 6 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor