A

[nicolae vaduva]

Nu se născuse niciun dumnezeu

Când noapte se avea numai pe sine

Iar noi cotrobăind prin minereu

Ronțăiam cu ochii-nchiși grisine.

 

Aveam extensii gigea, de neghină,

Ne ungeam pe șolduri cu catran,

Iar când ne căuta vreo pațachină

Puneam pe mese rădăcini de hrean.

 

Beam din cupe vin de coarnă neagră,

Scoteam cu dinții rufe din sineală,

Le întindeam pe cerc și roata-ntreagă

O învârteam, așa, din plictiseală.

 

Iar uneori, prin ploaie de tăciune,

În anteriu, cu nasturi grei de-argint,

Din noaptea când ieșea vreo bunăciune

O prindeam de dușumele cu ghivint...

 

Îmi făcusem de petreceri ca zulușii,

Dar venind, deodată, de sub cloș,

Degete,-nfigându-și sfredelușii,  

M-au împins într-o momâie de lut roș.

 

 

[Ion Lazăr da Coza]

Vai de planetarele cititorului!... Dar cum „peisajul” e interesant...

da Coza

[Sofia Sincă]

Cu ironia și umorul pe urmele pământene. Interesant început ai gândit...

Am citit cu plăcere și m-am binedispus,

Sofi

[Vasilisia Lazăr]

Imaginație bogată și originalitate.

Dacă prozodia n-ar scârțâi așa tare, ar fi ieșit o bijuterie.

[Mihaela Suciu]

Ce liric ghiduș se revarsă înainte de primul țipăt: „A” - al nașterii!
Eu nu-mi amintesc cum a fost, probabil mă minunam ce buric mi-au dat. :)
A! uitam să vă spun: „Mulțumesc!”

[Mihaela Popa]

o încântare să intru în pagina dumneavoastră

admirație!