Din ram în ram

[gina zaharia]

Am pornit s-ajung la tine însă nu știu unde ești,

Mă-nsoțesc ninsori albastre îngropate în povești;

S-ar putea să trec oceane, poate vârfuri uimitoare,

Știi? Eu sunt soldatul care nu se teme de ninsoare!

 

Mi-am luat hrană pentr-o iarnă. Oare este prea puțin?

Și mai am ceva în suflet: un noian din ger și vin.

Îl voi transforma în torță, pentru noi în noi să ardă,

Nu îmi pasă dacă lupii lasă urme pe zăpadă!

 

Tu să-mi faci culcuș din vreascuri în pădurea-ndepărtată,

La fereastră-ntinde-mi râul și urcușul de-altădată,

Să-mi așterni și-o dinastie, în iubire să-mi ascunzi

Doar un car ce trece-n grabă peste munții muribunzi.

 

N-am să zăbovesc prin oaze rătăcite în tăceri,

Am trecut cândva pe-acolo, pară-mi-se-alatăieri;

Și-am lăsat lângă o piatră talismanul ce-l purtam

Pe când setea și lumina zbenguiau din ram în ram.

[gina zaharia]

Mulțumesc, Denisa! Mă bucur că-mi spui asta!

[gina zaharia]

aDa, mulțumesc pentru că m-ai însoțit! nu, n-am ajuns încă, m-am cam dezorientat între timp:)))

[gina zaharia]

Mulțumesc, Mihaela! Am zăbovit puțin pe un ram:)

[Mihaela Roxana Boboc]

O iarnă a zbenguielii din ram în ram. Un poem pozitiv!

[gina zaharia]

Mulțumesc, Iris! Poate că m-am fotografiat ușor... neclintită!:)

[gina zaharia]

mai este zăpada care nu a nins niciodată îndeajuns și poate o scorbură în care păsările oarbe și-au adunat trilul:)

mulțumesc, Rodica!

[lecu rodica]

Un poem in care autorul se autozugraveste...vibratie si rafinament,intrebari si asumari,curaj si forta...iarna ca un paradis launtric...oare este prea putin?si mai e ceva in suflet...

[gina zaharia]

am privit un tablou mai vechi, Gabi!:) mulțumesc!

[Gabriela Grădinariu]

Inspirată armonizare între sentimentele, atitudinea interioară și iarna de afară cu toată frumusețea ei. Admirație!

[gina zaharia]

Dacă nu-i dăm căldură iernii, riscăm să înghețăm anonimi, Sofy!:)

Îmbrățișări și mulțumiri,