Fir de cântec

[Vasile Ionac]

Unui cântec fără sfârșit
am să te spun silabă și floare,
am să te rostesc de bun venit
ca pe o sărbătoare.

ai să mă recunoști după timiditatea
de a spune da-ului nu.
am să știu, după cum îți pășești libertatea,
dacă ești tu.

eu am înflorit a toamnă,
tu ai înmugurit a vară;
te salut cu viitoare-mi zăpezi, doamnă...
primește-mă cu înserările pe-afară
pentru că nici cerul și nici timpul
nu sunt o povară.

fă din mine ce nu am fost încă.
dăruiește-mă pasului în doi;
cetina-și trăiește așteptarea pe stâncă,
pădurea foșnește din frunze și ploi
și toate, care nu au fost încă,
sunt latente în noi... 

dacă mi-ai dărui o clipă întreagă,
ți-aș dărui un continent de vise;
pe planeta noastră, doamnă dragă,
porțile-s toate deschise. 

[gina zaharia]

Domnule dragă, m-ai fermecat cu poezia ta şi mai ales cu versul cetina-şi trăieşte aşteptarea pe stâncă!:)

Pe un umăr porţi cerul, pe celălalt timpul, iar zborul... zborul e un fel de a spune nu-ului da:)

Admiraţie!

[Ion Lazăr da Coza]

Nu știu dacă toate porțile-s deschise, dar cele ale poeziei DA!

da Coza

[Chris]

foarte frumos cântec, domnule Ionac! :))

[Sofia Sincă]

Cuvintele îngheaţă în ecoul gândului dar farmecul lor străbate inimi asemenea, încălzind sloiuri şi împiedicând troiene să mistuie sentimente curate. Porţi deschise în toamna vieţii.

Admiraţie deosebită, Sofy!

 

[Gabriela Grădinariu]

Frumos cânt la picioarele dragostei!