zi-le să nu-mi trimită poze

[Maria Mitea]

ascunse șoapte din frunze și din dor,
în mai adâncul sângelui te port,
spălat de umbre pruncul plânge-n mine,
ochii ca roua, îți caută bujorii,
te tot strecori în vie, și mai plivești grădina,
de pasăre ții brațul, de pasăre ții cântul,

zi-le să nu-mi trimită poze cu sicrie,
nu cred, nu cred o boabă, știu bine, n-ai fost tu,
cum să fii tu, cu palmele pe chept încrucișate
când ai atâta treabă, când ai atâta vlagă,
cum să-ți lași cuibul zidit din paie și din lut,
copiii și bărbatul, - nu, tu nu ești acea mamă,
femeie, soră ce stă cu gândul tot la ducă -
- iluzie e moartea, nu tu, de ce să pleci fără să spui?

când porți în pântec veșnicia,

ascunse șoapte din frunze și din dor,
în mai adâncul sângelui te port,
spălat de umbre pruncul plânge-n mine,
ochii ca roua, îți caută bujorii,
 te tot strecori în vie, și mai plivești grădina,
de pasăre ții brațul, de pasăre ții lacrima

[Amanda Spulber]

Maria, ți-am citit de mai multe ori poezia, așteptând să se mai atenueze emoția ca să pot comenta. Emoție pură transmiți. Nu ne putem împotrivi morții, dar cei pe care îi iubim trăiesc în continuare în noi. Și poezia ta, cântec și rugăciune, o spune atât de frumos.

Aici cred că e o scăpare
De pasăre ții brațul, de pasăre ții cântul

N-ar trebui să fie ți-i (îți este)?

[Nikol MerBreM]

,,de pasăre ții brațul, de pasăre ții lacrima" - fără cuvinte! Un poem bun pe care l-am citit cu greu, încărcătura emoțională și-a spus cuvântul.

Drag,

Nikol

[Maria Mitea]

Monica, mulțumesc din suflet, te simt alături cu toată inima, bine că-i avem în noi mereu și ne inspiră, ne dau viață, nemurire.

Petruț, mă bucură trecerea ta și că ai simțit poemul, starea. 

Ada, mulțumesc de lectură și semn, da, repetiția este acea reincarnare a ce ne e dat să re-trăim ... moartea și viața creatoarele lumii ... 

O săptămână cu spor și inspirație!

Cu mult drag! 

[petrut dan]

Impresionant!

[Ada Nemescu]

Dramatism la superlativ, cu atât mai mult cu cât repetiția versurilor de început/final are o țintă sigură.

aDa

[Monica Pester]

Cât de bine te înțeleg !

Bine  că îi avem  în noi mereu . . . 

[Maria Mitea]

Monica, draga mea, și eu am plâns când l-am scris, și mai plâng ... așa e, sunt momentele alea când plânsul vrea să se rupă de tine, lacrimile își cer dreptul la lumină ... 

Te cuprind cu drag!

[Monica Pester]

Maria, sincer ?  Am plâns ! Cuvinte simple dar care dor când ai o mamă plecată. .  Maria,