Murmur

[Ada Nemescu]

Motto: Noaptea este mărturisirea zilei -  Johann Wolfgang von Goethe

Noapte cu parfum de stea și cu gene de cărbune

Mă strivești și-mi place așa, nu îmi pasă ce se spune:

Vise-ascund  și-n sân de-a valma florile de busuioc,

Că-s pierdută și n-am lege să mă lege de vreun loc

 

Stele cu sclipiri de șoapte și amare ca necazul

Forfotiți prin cer a foame sau a sete de lumină

Zgribulite și-atârnate-n cercuri parcă de rugină

Universul, în derivă, sigur a-ncurcat...  macazul

 

Unde sunt ninsorile, nici prăpădu-n viscol surd

Îndărăt nu s-au întors, cum nimic nu se întoarce

Cu provizii de iubire să-ncropim un cuib de pace

Lacrima din ochiul lumii se reduce la ... absurd

 

Simt, ceva se sfarmă-n mine, dar se naște-n dor ceva

Șchiopătând, o cicatrice mă imploră s-o mângâi

Ce rețetă-mi dă destinul? Umbra mi-e aproape întăi!

Noapte cu parfum de stele, mă strivești sub pleoapa-ți grea...

 

[Pop Dorina]

Un „murmur” citit cu drag. Admirație.

[Ada Nemescu]

O bucurie matinală acest comentariu,  mulțumesc!

Ce-am fi fără sinceritate,  curaj, autenticitate în scris!?

Dacă stârnesc întru creație, sunt mulțumită:))

aDa

[petrut dan]

Un poem reușit în care cititorul descoperă lucruri/stări pe care și el le poate încerca deși poate nu era conștient că este capabil, mi-a plăcut sinceritatea pe alocuri ostentativă, dar intriga niciodată nu a făcut rău cuiva, ba dimpotrivă, cu drag!           

[Ada Nemescu]

Este măgulitor. 

Doar că fiind un număr restrâns de membri activi (comparativ cu alte timpuri, din păcate...) nu ar fi corect să monopolizez atenția doar aici... Sunt și alte pagini/membri/scrieri, care  "așteaptă"

Sincer, eu activez cât pot, iubesc acest loc.

Și, cum scrie în descrierea mea, nu sunt doar artist plastic, sunt și redactor la două reviste importante: Astralis și Agora ARTELOR

Spor și inspirație să avem, și să fim OBIECTIVI

aDa

[Stanescu Valentin]

aDa, am să te rog să îmi dai voie să detonez o idee! Pagina aceasta, prin care ai stârnit atâtea emoţii celor care cu intensitate le-au trăit şi au răspuns cu adevărate poeme, trebuie să devină Un Cenaclu, aşa cum spunea acum ceva timp în urmă Doamna Monica Pester. Extinderea comentariilor şi între cititorii tăi ar fi ideea despre care am mai vorbit. Câtă frumuseţe în cuvintele de aici!

[Ada Nemescu]

@Grig, dragul meu prieten,

comentariul lăsat aici are valoare literară de excepție!

Este în sine un fragment literar foarte interesant.

Ai dreptate, propriile dureri s-au extins către durerile întregii lumi...

Să ne ferească Dumnezeu de mai rău!

aDa, mulțumește, cu drag

[Ada Nemescu]

@Maria,

sunt onorată de vizita și comentariul atașat... mulțumiri, uite n-am citit Zigmund Bauman ”Timpuri Lichide”

O sugestie pentru care mulțumește, aDa

[Grig Salvan]

Fiecare vers încărcat la greu cu semnificații, ca picioarele albinelor încărcate de polen. Surprinzătoare imagine a nopții cu „pleoapa grea” și „gene de cărbune”, o imagine venind cumva parcă din grafica ce te preocupă în paralel cu poezia. Parcă văd și aud aievea forfota stelelor în cer, ca un roi de fluturi înfometați și însetați de lumină. Se resimte acut teama din sufletul aruncat în lume, rătăcitor în spațiu/timpul fără sfârșit și fără întoarcere. Mă regăsesc în teama că universul e parcă într-o derivă spre ceva înfiorător și absurd. Și totul sub vălul unei nopți strivitoare, sufocante, în pofida parfumului de stele, amețitor și amăgitor.

[Maria Mitea]

Ada, am citit purtată de starea derivei din poem, m-am lăsat dusă pe val, :) 

găsesc în srisul tău înțelepciune: 

”Lacrima din ochiul lumii se reduce la ... absurd” 

iar prima strofă e fantastică: 

”

Noapte cu parfum de stea și cu gene de cărbune

Mă strivești și-mi place așa, nu îmi pasă ce se spune:

Vise-ascund  și-n sân de-a valma florile de busuioc,

Că-s pierdută și n-am lege să mă lege de vreun loc” 

Întregul poemului mă duce cu gândul la Zigmund Bauman ”Timpuri Lichide” :)

[Stanescu Valentin]

aDa, nu fie cu supărare dar am recitit acest catren şi corectez în forma nouă căci prea priveam privind privirea...

 

pe catifeaua neagră-a nopţii privesc atent către o stea

iar ochiul meu vibrează-n raza care abia acum m-atinge

eu cel de-acum cel de-aici gândesc voi din nou în ea

când fi-voi undă în alt câmp şi timp şi spaţiu voi învinge...

aDa: dar de ce m-aș supăra, când arăți atâta grijă pentru amănunte, corectitudine, este exemplar. Și mulțumesc.