Când roşii, când albastre

[Stanescu Valentin]

 

Te văd prin ochiul gândului meu

cel însetat de tăcerea ta

care îmbrăţişează norii lâncezind la orizont

în căutarea veşniciei,

pe marginea şlefuită a gândului tău...

 

Gândurile noastre aleargă desculţe

pe curcubeul arcadă dintre Sufletele noastre

când roşii, când verzi, când albastre.

 

Gândurilor noastre le-au crescut aripi

asemeni fluturilor primăverii,

au învăţat să zboare între noi

prin culoarele curcubeului dintre Sufletele noastre.

 

Gândurile noastre înalţă curcubeul dintre noi

cât mai sus încât ajungem să închidem cercul

nemaigândit al clipelor tăcute,

devenind încet, încet un punct

în care se adună infinitul

pulsând odată cu bătăile inimilor noastre contopite...

[Vasilisia Lazăr]

Multe, multe repetiții. Și de ce „Sufletele” cu majusculă? Întotdeauna să evitați repetițiile! Mai scurt, mai concentrat.

[Chris]

foarte multe repetitii, noastre, suflete, ganduri, etc...

curcubeul induce o imagine multicolora, dupa aceea cand rosii, cand verzi, cand albastre practic reduce imaginea la 3 culori

poate daca ati fi creeat o antiteza: rosu si albastru - cald si rece, suflete cand calde, cand reci

[Valeria Merca]

Renunțând la mulțimea de pronume personale și adjective pronominale, cât și la unele expresii uzitate, cum a fi „în căutarea veşniciei”,  sintetizând - textul ar suna altfel.

Semn de lectură.

[Sofia Sincă]

Modestă construcție, modestă... Albă, insipidă.

Multe pronume personale, multe repetiții. Nu mi-au rămas decât gândurile noastre, sufletele noastre, inimile, tot, ale noastre... noastre și iar noastre, tu, eu, noi, voi, al meu, al tău.

Poezia înseamnă descrierea trăirilor prin metafore care să nu se repete, spre a da impresia de vocabular sărăcăcios.

Am trecut pe aici,

Sofi