(poezie pentru copii)

La streaşina casei mele,

două suave rândunele

ciripesc pe limba lor,

cum să-şi facă cuibuşor.

Si, uite aşa cu fân uscat,

lut şi apă dintr-un lac,

de cu zori şi până-n seară

rostuiesc de se omoară.

Alta vine, alta pleacă,

parcă vor ca să se-ntreacă,

mi se rupe inima

când le văd muncind aşa.

Doar motanul meu viclean

le priveşte de la geam,

şi cum lenea-i coană mare

nimic n-o să-i…

Ce zici bre , acolo ?

Te pui cu masculii tineri?

Taci şi inghite-le stereotipurile,

înjurăturile şi toate cuvintele prescurtate.

Te pui cu masculii tineri?

Tu nu-ţi vezi degetul cum tremură pe tastatură,

ei o au sânge.

Habar nu ai cu ce se mănâncă o pagină de facebook,

s-a dus vremea ta bătrâne trăgător,

când scriai scrisori de dragoste iubitei

iar aşteptarea ţi se părea o veşnicie,

s-au dus săruturile dulci de sub salcia…

palpez
respiraţia ierbii
umplu ochii de linişte
atât cât tu
să-mi poţi
simţi  pulsul

tălpile prind rădăcini adânci
în ciobul lutos
pompând seva de viaţă
în venele copacului
care se-nalţă maiestos
printre oasele pieptului

mâinile tale leagăn
prinse de ramul trunchiului 
balansează
dincolo de sclipirea stelelor

am dărâmat
casa părintească
făcută din pământ amestecat
cu paie şi lacrimi
fiecare bulgăr desprins
purta amprenta mâinilor tatălui meu
amintirile strânse în inimă
s-au prăbuşit odată cu pereţii
care mi-au adăpostit copilăria
idealurile
cântul
prima dragoste
miroase a pământ
şi ulei din candela mamei
imi arde mocnit
în ruina din suflet