Din lâna neliniștii plutitoare

se țes haine pe măsura vântului așteptat

să cearnă peste ridurile toamnei

simțăminte cântate la pianul agoniei.

Ascult aplauzele ploii lente

asemenea unei mașini de cusut

nervi putrezi

pe patrafirul cerului

tocat de moliile…

Cât de alb întristat este cearceaful gândurilor
în care ne învelim nopțile,
numai nesomnul valurilor de iubire
zvârcolindu-ne trupul singurătății
știe.
Trebuie să ni se lumineze de
largă împărăție
în miezul unei îmbrățișări cu clipa de miere.
Dacă mai locuim în castele făcute
din aura nevederii,
pământul sentimentelor noastre
se va dezintegra în biserici cu arhangheli
veniți să ne cunune crucile

De-acum primesc să fac vizite numai frunzelor

cu ciorapii jumătate verzi, jumătate galbeni.

Între culori nu este loc de popas

decât la etajele: glezne, genunchi și mai sus,

unde o priveliște cu freamăt de zmeuriș în extaz

îmi așteaptă liftul.

Toamna mă sfătuie să nu opresc între goluri.

S-ar putea ca diafragma răsăritului secret,

pregătită de instantanee fierbinți

alături de mugetul sângelui meu,

să pună comprese cu sloiuri…

Apa rănită de ghearele cursului tulbure

spală rădăcinile unei lumi de mistere

pe umerii cărora

lumânări cu fitilul ștreang pentru

istoria carbonizată a nesomnului

își exorcizează ceara.

Poetul este unic doar în clipa când

neclarul devine măgar

nerăbdător să imite

nechezatul alb al nisipului stelar

priponit de inspirație pe livada paginii.

Cu prundul închipuirii își ospătează…

Somnul pământului încolțea

grăunțe de vis restaurator

în genunea dezmățului usturând

agonia țipetelor de răni babilonice.

O strălucire de gol identitar

cum nu se mai văzuse pe

crucea sălbăticirii

punea mersului târâș prin balele de

lacomă slăvire

  a târguielilor retrograde

tălpi decupate din piele

de puritate smulsă cu pilduitoare râvnă

vidului primordial.

Peste…

Noaptea,la poalele unui codru

cu muguri de solemnitate,

în ieslea căprițelor mele

idei îmbujorate de muzica

nesfârșirii spațiale

scriu poeme.

Eu și simplitatea-mi cu șira spinării

măduvă de mirare

mărturisim

(în fața altarului de străvechime termală

din creștetul Dealului Mierii)

că bem lapte cu spumă de slavă -

când iarba somnului devine

cântec de leagăn pentru…

Întruchipare a lunecării

pe chinurile egoismului,

castelul de ceară fierbinte

în care s-a închis…

Zăpadă  jună,

vertebrată

cu strălucire de văzduh marin -

imperial de albă,

numai bună

de-o pârtie

fraged lunecândă

pentru luciul de obsesiv avânt

în care se preschimbă

sudoarea iubirii mele.

Vârstă de aer suplu,

vioi înmiindu-mi

cărările respirației

parcurse de stele.

Fără de tine, zăpadă,

numai pe sângele meu ninsă,

odaia pământului mă doarme

vis în cătușe de neguri

și…

Suntem faruri fumegându-și lumina

peste oseminte de frumuseți în derivă.

Închiși în surâsul orb al punctelor servile

jocului de-a liniile frânte,

bem apă cu gust de memorie înecată

în oglinzi de orizont gură-cască

printre epave de melancolie.

Mă pregătisem să fiu nisip arhitectural

pe plaja trupului tău.

Tresărim în somnul adâncului cu pașii

îndoliați

de iminența morții prin…

Nimic nu mă poate smulge

din brațele privilegiului

de a fi murit

nesfârșit de albastru

în muzica unui copil

care cânta depărtărilor

la solzi de mări volatile.

Fie-mi plin de dărnicie
vidul căruia mă rog
să-mi laude buzele
măcar cât a clipi din ochi
amăgirea
că ți-am sărutat somnul.
Dulci vise
veniseră să-și limpezească
în sângele meu
rufele intime ale naufragiului
prin tine.
M-am trezit noapte
pe umerii căreia
te cânta
un glas de cocoș în flăcări.

Ce-ți place să mângâi

  trupul infinitului

scormonit de fideșul

  plăcerii adâncindu-se

în oglinda care te va-nrodi

cu plânsul sterpelor elanuri!...

Îți răsari din amintiri

de argint corodat

steaua Hesperus -

poate o insulă țărmurită

cu ecouri de merogonie;

poate fructele

fecundității dansând

pe muzica unei…

Toate relele insistă să fie trecută cu vederea

tristețea frigiderelor cuplate

la priza dialogului

dintre elanul dezghețului pestilențial

și…

Cu voalul deocheat de invidia…

Număr cercuri desenate…

Mă dușmănește munca

în această carieră

de vid împietrit.

La negru.

Luminat abundent

de mărinimia câștigului

în fosile

de viitor mirosind a dezastre.

Nici urmă de apă.

Doar semințe de haos

lăsate de Dumnezeu

semne că sporindu-ne

pofta de a secera furtuni

s-ar putea să le fim

pământ stăpânit de…

În afara puterii pline de slăbiciuni

guralive

nimic nu este mai nepotrivit

pentru cheile…

Nu pot să-mi liniștesc sufletul

îngrijorat că lumina cedează

incendiilor provocate de neguri

în…