mi-a trebuit mult timp să înţeleg

că pantele pe care le urcam în genunchi

alături de umbre

nu erau decât încercările frigului

de a-mi pătrunde adânc şi firesc

printr-o trapă întredeschisă de vânt

cu neîncrederea-n oase

mi-ai trezit trupul unui  altfel de mers  

la lumină

după ce mi-ai bandajat juliturile

şi mi-ai mângâiat îngerii

pe aripile ferfeniţate

de  ploaile de gânduri ostile

ce-mi…

că se va strecura curând

mult prea curând

şi pe sub uşa cuvintelor

acel vânt al deşertăciunii

îşi va încolăci braţele secetei

şi nu blând

în jurul trupului meu obosit

şi va cânta

vezi cum din gând în gând

mi se răceşte pământul?

până şi visele bat în retragere

e ultima toamnă, iubitule

înnodată de stele

cu-adevărat ultima

şi pentru vectorii de întuneric

o teoremă

care să demonstreze

că numai o noapte a fanteziei

le-ar mai putea crea aşteptări

şi nu de harpii

nescoase din uz şi flămânde

îmi e teamă

(mi-e spiritul viu - ele vânează prăpăstii)

de combinaţiile-absurde

ale ideilor preconcepute

de permutarea valorilor

în anagrame de suflet necitite cu soarele

şi de neîncercări

ce alt laitmotiv

dacă nu imbatabilul

şi totuşi există

ar mai putea să-mblânzească 

asprimile toamnei

şi să-mi brodeze pe chipul mâhnirii

alt zâmbet…

Cuvintele mă ard! Nu, nu e seară

Să nu-mi doresc ca să te strig din nou.

O aură străină mă-nconjoară.

Vezi? Nici în vis eu nu-ţi mai sunt ecou!

Cum să-mi mai numeri stelele aprinse

Pe-albastrul cerului introvertit?

Ascund prăpăstii-n braţele deschise

Şi mă-mbăiez din nou cu asfinţit.

Şi-n toate-i toamnă!Plouă în surdină

Pe prispe albe scrise cu grafit.

Deşi mi-e  lumea roasă de rugină,

Nu pot să nu…

cu încă o tăcere de aur

şi asta după ce convenisem

să dezlegăm amândoi

din  banchizele arctice

gheţarii sintagmelor

aşteptai contopirea ninsorilor

trebuia să ştii însă

că pe-un continent mult prea alb

metamorfozele la minut

pun în dificultate şi sperie

lumea inocentă (de trei ori încercată)

a basmelor

dacă mă gândesc mai bine

nici bumpy-jumping n-am făcut niciodată

dar simt că dac-o să-mi leg

corzile nesăbuinţei de tine

pot să m-arunc şi de pe nori

e timpul pentru prima nebunie

(pân-acum n-am făcut

decât mici drift-uri

pe şoselele gândului)

îmi va trebui muuuuult curaj

pentru urcatul clandestin într-un tren

sau pentru prima sesiune rapidă de rafting

printre cele mai spectaculoase…

iar eu îţi chem corăbiile rostirii

în gând

şoptit

ca nimeni altcineva să nu-mi intuiască

marea nerăbdării

clocotind din nou

a învolburare târzie şi a maree de iluzii-nflorite                     

sub trena-nfiorărilor

şi pentru că-mi plouă cu zâmbet

ştiu c-ai să-mi pui la loc curcubeiele

pe orizontul de vise

de-aceea îţi promit

o să găsesc în noi

în curând

alt…

Iar  te-ai mutat în gândurile mele

Cu ivoriul zâmbetelor tale.

Îmi ţii isonul noaptea printre stele,

În plină zi mi-arunci pe vis petale

De timp, mirat de înflorirea noastră

A doua oară-n oaza întâmplării.                        

Plină de zmeie, calmă şi albastră

E zarea dintre braţele ardorii.                                                          

Şi  te-ai mutat în rândurile mele,

De bun venit îţi  scriu pe…

în doi geometria pe tăcute

dar jocul acesta

cu o simplă frânghie de lumină

ţi s-a părut a fi destul de anost

învechit şi  banal

şi pentru că adori să complici lucrurile

ai făcut tot posibilul

ca lumea să mi se cutremure

în preajma zidurilor de neîncredere

la intervale egale

introducând noi reguli şi noi personaje

ai animat jocul

dar ai şi reuşit să abaţi peste lumea…

nu-mi căuta privirea

şi nu întoarce capul

după cerul meu dezrădăcinat

atâta timp cât nici nu te-ai întrebat

câte braţe i-au trebuit demiurgului

să îmi arunce stelele

înspre lumina curajului

ca să te  strig

pe numele iubirii

înalt şi profund

poate e mai frumoasă

poate cântă mai bine

a virginitate pierdută devreme

şi a duioşie eternă

prin lanuri de gând

ai învăţat-o să…

Azi dor ferestrele deschise

Spre raiul tău etern, tăcut

Căci zările de vers aprinse

Se mută-n linişti de-mprumut

Şi dor zăpezile de tine

Când ning albastru-n lan de gând

Alunec printre stări aldine

Să-ţi scriu cu vis un ultim rând

Mă  dor copacii de lumină

Cu rădăcini în lumea ta

Îmi scutură-n văzduh rutină

Şi ploi de zbucium, vreme rea

Şi dor cortinele de umbră

Căzând în…

nu mi-am mai permis

să arunc peste balustrada viselor

simbolurile pe care le aştepţi

pe undele  ideilor ( lizibile )  

m-am lăsat purtată de curentul firescului

dar niciodată

dincolo de geamandura posibilului

din şi întru cuvânt

poate tocmai de aceea

strângi pumnii rutinei

şi fără să înnozi drumul cu o altă culoare

închizi cercul poveştii

e vina mea că ploile întâmplării

duc…

Simt azi că cerul tău îmi e complice

Îmi ştie mersu-n lan de gând şoptit

Pe vârf de noimă, calmă şi novice

Remodelându-mi lutul amorţit

Şi-mi ştie drumul şerpuind prin tare

Şi apele curgând învolburat

Purtând pe drept povara lor de sare

Prin alt deşert de vise strămutat

Şi-mi ştie cumpăna dintre silabe

Trădând culoarea dintre încercări

De-a fi privirea valurilor oarbe

Într-un ocean imens de…

să-mi ţin zborul

la comun cu stolurile tale de iluzii

şi-ţi rămân pentru un veac

şi-o secundă cât veacul

aripă albă

înmugurită în trup

continui să cred

că toamna ta îmi va răvăşi

întinderile aurii ale visului

cu o adiere inedită de cântec

pentru că îţi aud paşii gândului

încercuind curcubeie

pentru mine

solfegiezi arpegii de zâmbet

pe drumul cunoscut

Andei

îţi flutură batiste tivite cu nemernicie

supliciul începe devreme

când ora exactă a mustrărilor

bate în tâmplele dimineţii

cu acelaşi refren

de prea mult timp îţi bandajezi plecările

sub o curbă a lui gauss terminată

în hiperbola fricii

zdrelită de cioburile disputelor

niciodată sfârşite

niciodată uitate

nu mai aştepta un alt fel de ciocnire

e acelaşi…

Nu mă răsfaţă-atingeri vaporoase,

E ţărmul mut iar marea-i de-mprumut.

Mi-e gândul ars iar braţele-mi sunt roase

De-o abrazivă umbră din trecut

În respiraţii s-a mutat pustiul

Iar în clepsidră timpul pervertit.

Măsor cu întuneric auriul

Secundelor în care am simţit

Şi m-am lăsat purtată de himere

Prin cerul blând al altei însemnări

M-am folosit de aripi efemere

Ca să pictez în suflet…

din beţe de chibrit şi metafore albe

tu zâmbeşti ademenitor

în trecere prin cvartalul plăsmuirii

îţi sorbi nectarul de vise

şi mă priveşti încercând

travaliul îmi miroase a fosfor

a lumină rece

şi-a dragoste oarbă

beţia ta incită  greierii la serenade nebune

printre nuanţe de verde răvăşite-n poeme

împrăştii seminţe de râs

şi roşii flori  de câmp

să mă-ntreb până…

decât un trăsnet de moarte clinică

în copacul luminii

de la marginea rândurilor

tăcerea asta

care sapă

şi sapă adânc

lutul toamnei din mine

şi mai sălcie decât orice licoare

nu voi supravieţui secetei

decât dacă îmi va ploua cu zâmbete

măcar în vise

iar aripile fluturilor blue-mormon

din poezia uitării

îmi vor amortiza măcar pentr-o vreme

căderile-n gol

abisale