Pătând

azurul,

aerul

într-un

gest

voit,

rămase

atârnat

neglijent

de

buza

inferioară...

a

cerului.

Cu indiferenţă aproape,

privea îngândurat tavanul alb

în curtea cenuşie.

Tulburat de o undă de emoţie

se refugia până la revărsarea zorilor

în lungile ore suportabile.

Obsedat - bântuit de insomnii,

aprinse o ultimă... ţigară.

În speranţe plăpânde întrezărea

crucea pe care îi e dat să o poarte.

Sprijinit

de peretele camerei

reînfiripând

senzaţia de tihnă,

închise ochii

şi se sili să-şi aducă aminte

vântul

scurgându-se din fruntea

plesnită

ce pătrundea nestânjenit

în încăpere.

Cu un icnet scurt,

slobozi aerul din plămâni

luând o poziţie de aşteptare.

Strâmbându-şi a dezgust faţa,

se agita încoace şi încolo

cu o notă de plictis în voce.

Cu un râs gâlgâit

ce-i provoca furnicături

în vârful degetelor,

în clipele premergătoare,

glasul lui suna ferm.

Zâmbea în întuneric...

Şedea în întuneric.

Miji un pic ochii

cu un vuiet monoton, ritmat.

Îşi impunea să zâmbească doar.

Păşea

pe trotuarele denivelate

ce i se întindeau

la picioare

încercând în van

să dea o notă

aparte...

Nu se ţinea de glume.

Vorbea în  şoaptă.

Cu pleoapele

pe jumătate închise,

cu vocea plată

înghiţită de tăcere,

respira

încet,

printre buzele livide.

Privea

cu ochi calmi

cum îi fuge gândul

în trecut

să-şi recapete

ritmul cântat...

al vorbei.

Cu răsuflarea

strecurată

printre buze

lacrimile apăreau

în ochi

şi gândurile mergeau

mai încet

în plimbarea

prin noaptea

agitată.

Cuprins

de

o

bucurie

tihnită,

cuvintele

se

amestecau

sub

ochi...

Se târa

spre casă

ca o ploşniţă lovită

apăsându-şi

tâmplele cu mâinile

când trupul

i-a fost străbătut

de un uşor fior

şi pleoapele grele

s-au închis pentru o clipă.

Flăcările

licăreau

galben

în spatele

ferestrei

şi un zid

invizibil

îl despărţea

de lume.

Îşi rezemase coatele de masă.

Simţea ochii

târându-se pe obraji

şi mintea se învârtea

printre impresii

prinsă

în cuşcă ca un şoarece.

Părea că timpul se scurgea nespus de încet.

În toată

lumea de dincolo

de gândul lui,

s-a simţit suspendat

în spaţiu

cu palmele umede

de emoţie

învelit ca un ou

de pasăre

în penele ambiţiilor.

Gândul

se întâmpla

să-i şoptească

sfărâmând

simţul

autoconservării.

Începuse să depene impresii.

Impulsurile durerii se strecurau în degete

şi tâmplele zvâcneau auzind vântul suflând.

Privea şi asculta,

îşi tatona propriile gânduri

ca o omidă

când mintea se îndepărta,

se întorcea

şi pleca din nou

cu vocea transformată în geamăt.

Mergea prin umbrele înserării.

Încurcat

de goliciunea gândurilor

în acest joc

de-a v-aţi ascunselea cu sine

când luna se ivise puţin printre nori,

părea că trecutul revenise...

Murise însă,

cu un zâmbet abia schiţat.

Cu fruntea

strălucind de transpiraţie

timpul părea

că se oprise în loc,

valuri de nervi

îi străbăteau trupul

cu vocea gâtuită

când cuvintele

i-au scăpat mai repede

ca el

să le fi putut opri.